Literatura şi evul mediu latin



Yüklə 1,1 Mb.
səhifə13/14
tarix05.12.2017
ölçüsü1,1 Mb.
#14022
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   14

EXCURSUL X
Sunt, sunt, sunt poet, veghez la penaţii Muzelor, / Cu ajutorul lui Clio cunosc toate câte vor fi. / Fiu vreau să mă laud, deşi în faţa mea păleşte Apolo, / Mă invidiază şi păleşte, Minerva mi-a spus-o. / Din gloria mea trăieşte el şi a dorit sâ-mi dea orice; / Va fi nemuritor, dacă nu-mi va pieri Muza. / Muza nu ştie ce-i moartea şi nu îmbătrâneşte nici în o mie de ani; / Trăind va trăi, şi nici ceea ce a iubit nu piere. (Wido din Ivrea) >145
324
Ca să trăieşti în veci trebuie să mi te supui, / Căci dacă mă asculţi vei supravieţui prin cântec, (idem j>146
Nu moare, trăieşte; vorbeşte limba frumoasă a celor buni; / Aşadar putem spune că sunt zei bucurându-se de viaţă / Cei care scriu şi se hrănesc cu „artele" şi sunt în floare datorită învăţăturii. / De aceea, preţuitule, te laud; / Fii un bărbat mai deosebit din ceata poeţilor. (Lambert din St.-Bertin)
Cum strălucirea ta o întrece pe a celorlalţi regi, / Să fiu şi eu suveranul poeziei în lume. / Suntem amândoi, chiar dacă nu în acelaşi fel, suverani ai vorbirii / Şi sunt plin de mândrie că aici ne întâlnim pe aceeaşi treaptă. (Henri d'Avranches). >147
care nu ştiu carte (Jean de Meun)
care toată viaţa lor / Se ocupă de filozofie (idem) > 148
EXCURSUL XI
Nu descrierea locurilor nu va fi de laudă, / Decât atunci când vom urma calea conciziei. (Arhipoetul) >149
mă străduiesc să fiu concis (Horaţiu) oricare ar fi, să fie concis (idem) >150
E necesară concizia, ca gândul să alerge; altminteri, / Din pricina cuvintelor de prisos, va fi un chin pentru urechile obosite (idem)
(Sallustius) Crispus place datorita conciziei (Sidonius) pe scurt, voi atinge aceea ce-i culmea în fapte (Virgiliu)
325
M-aş exprima într-un stil mai înalt, dar astfel s-ar lungi / Cele spuse, încât „pe scurt voi atinge aceea ce-i culmea în fapte". (Poetae. IV, 193, 392 urm.)
ca sa nu fie întinderea nenumăratelor cărţi o povară pentru cititor (Ieronim)
Concizia interzice ca limba să spună fără voie o mulţime de lucruri lipsite de măsură. (Paulus Diaconus)
între timp se făcu o minune strălucită şi demnă de amintit, / Care se răspândi îndată în toate cugetele. [Aş povesti-o şi pe aceea)/ Dar pentru mulţi, scurtimea este prietena vorbirii. (Poetae, II, 465, 1470 urm.) >151
Multe alte minuni, cum se spune, a făcut acest loan,/ Care nu pot fi spuse din cauza legii conciziei. (Alcuin)
Concizia opreşte condeiul de la asemenea lucruri (Heiric din Auxerre)
Trecând peste multe, le evit de dragul conciziei,/ Şi pe cele rămase le expediez în puţine cuvinte. (Milo din St.-Amand)
lucru nou şi demn de admirat datorită conciziei sale (Aymoin)
Nu mă dojeni fiindcă ascult de legea conciziei:/ Cugetarea mai scurta îmi îmboldeşte mintea trândavă. (Arnulf)
Povestitorul concis al lucrurilor vechi şi noi (Warnerius din Basel) >152
Nu este necesar să umpli cărţile cu multe cuvinte:/ Acel poet place, care este concis şi bun. (Petrus din Poitiers)
De vreme ce prolixitatea/ Dă naştere la plictiseală, / Varietatea e plăcută;/ Ca să nu mă învârt în cercul plictiselii,/ Mă îndrept către alte procedee,/ Potrivit legii metrice. (ZRPh, 50, 79)
326
Cu cât întinderea mică a acestei teme va fi cuprinsa mai concis în expunere, cu atât mai uşor va fi de înţeles, cu ajutorul lui Dumnezeu. (Gauthier de Châtillon)
...am căutat să fiu cât mai concis cu putinţa, încât... nici să nu omit nimic şi nici să nemulţumesc cititorii printr-o lungime exagerată, povestind lucruri plicticoase (Eginhard)
Pe celelalte genealogii nu le mai explic pe larg,/ Ca să nu provoc dezgust în tabăra erudiţilor, (Hisperica famina) > 153
Multe lucruri minunate sunt arătate la mormântul/ Acestuia; adesea însă, abundenţa strică./ Dacă ar fi povestite toate, cred că tare 1-aş plictisi/ Pe cititor; lucru de care mă feresc cu groază. (Poetae, IV, 135, 56 urm.)
socotesc că prima îndatorire a unui scriitor este să aleagă titlul operei şi apoi să se întrebe tot timpul despre ce scrie; să ştie că nu va fi prea lung dacă se concentrează asupra subiectului, nici chiar dacă îşi va alege un subiect foarte vast. (Pliniu cel Tânăr) >154
După salutare vei începe exordiul, după exordiu vei trece la povestire, care va fi frumoasă dacă va fi concisă şi clară. (Albericus Casinensis)
Teoria acestui dublu procedeu, de a amplifica şi de a prescurta, de care nu pomeneşte Matthieu de Vendôme, este expusă de către Geoffroy de Vinsauf, Eberhard Germanul şi loan din Garlandia (Faral) >155
Acest lucru nu le este permis autorilor moderni (Alain de Lille)
în acest caz însă, modernii se vor strădui mai degrabă să-i justifice pe antici decât să-i imite, (idem)
527
Se ajunge la o bifurcaţie: calea va fi larga sau strâmtă,/ Un fluviu sau un râu; sau vei merge încet,/ Sau vei sări în goană; sau vei expune subiectul în mod concis,/ Sau îl vei povesti într-o naraţie lungă: Nu sunt lipsite/ De trudă amândouă drumurile.../ Regula pentru subiect este ca şi cea pentru ceară:/ La început este dur; dacă însă talentul îl încălzeşte/ Printro grijă harnică, pe dată se înmoaie la focul/ Talentului şi se modelează după voie. (Geoffroy de Vinsauf) > 156
Sunt două procedee, dintre care unul constă în amplificarea şi celălalt în abrevierea a ceea ce urmează a fi exprimat, (idem)
descrieri, perifraze, digresiuni, prosopopei, apostrofări (idem)
corpul pur al „materiei" (a ceea ce trebuie exprimat) (idem) >157
citesc, (idem)
O exprimare a cărei întindere nu se mai poate micşora. (idem)
Citesc într-un astfel de loc. (idem)
Acest loc cuprinde în sine două lucruri prielnice studiului, el fiind totodată bucuros de propria-i frumuseţe şi retras de vuietul mulţimii. Cât despre această oportunitate, deoarece studioşilor li se cuvine tihna, totul mă îmbie la studiu şi mă găseşte adâncit în lecturi fructuoase, (idem)
Amplific un subiect mic, pe unul mare îl scurtez. Trebuie/ Să mă folosesc de ambele procedee; mă pricep la amândouă. (Eberhard Germanul)
Despre arta de a scurta cuvântarea. Tratăm în continuare despre scurtarea şi argumentarea „materiei". „Materia"
328
se poate abrevia în cinci feluri, şi anume prin: emfază, disjuncţie, verbul pus la participiu (participială relativă), ablativ absolut, alegerea expresiei. (loan din Qarlandia)
Castitatea este proprie fecioarelor, (idem)

figură retorică prin care conjuncţiile copulative sunt elimi­nate, ca de pildă în Eneida cuvintele Didonei către sclavii ei: „...Daţi năvală,/ Flăcări aduceţi, voi armele prindeţi, vâslele-mpingeţi..." (idem)


am venit ca să citim şi să progresăm; am venit ca citind să progresăm (idem) > 158
sculându-mă de dimineaţă; m-am sculat de dimineaţă (idem) a amplifica şi a scurta; a înălţa şi a coborî (Quintilian)
mărirea şi micşorarea expunerii (Alberic de Montecassino) >159
caracteristica elogiului este de a mări şi de a împodobi subiectul (Quintilian)
traducând, să explicitez!, apoi să interpretezi schimbând cuvintele, iar prin parafrază să schimbi cu mai multă îndrăzneală; prin aceasta din urmă, poetul şi scurtează, şi împodobeşte într-un mod decent (idem)
a strânge intr-un spaţiu mic o povestire lungă (Ieronim) >160
acea concizie... a dilatat prin figuri retorice (Cassiodor) astfel a spus din gură; stelele din cer (Virgiliu)
mergeau pe unde puteau; pe unde nu puteau, nu mergeau (apuc/ Faral)
329
scurt şi clar, nu întru totul neîmpodobit (Marbod) >161
Această comedie a mea, ca şi cea a lui Flaut, ,şi-a luat numele de la oală,/ Dar cea care a fost a lui Flaut, acum este a mea./ L-am prescurtat pe Flaut: prescurtare ce îl va îmbogăţi pe Flaut;/ Ca să placă Flaut, se cumpără scrierile lui Vitalis./ De curând Amphitrio, acum Aulularia/ Au simţit că rezumatele sunt truda de bătrâneţe a lui Vitalis. (Vitalis din Blois)
Mă străduiesc să corectez multe lucruri la Virgiliu (Simon Aurea)
Vreau să plângă pergamentul
Cum pot să bucure atâta bastoanele, suliţele, săbiile,/ Morţii sau enumerarea felurilor de moarte?/ Sau condeiul va tăia lunga lor serie, sau va plictisi,/ Dacă vrea să enumere toate felurile de moarte. (Albert din Stade) >162
EXCURSUL XI
de la nume >164
când argumentul reiese din puterea numelui (Cicero)
este plăcut uneori să faci elogiul pornind de la nume, ca şi de la omonimie sau de la eponim (Theon)
Adevărat urmaş al lui Romulus,/ Să-ţi spun originea numelui./ Oare moravurile ţi-au dat/ Mumele, sau regula moravurilor/ A fost ulterioară numelui?/ Sau acel stăpânitor suprem/ Al lumii viitoare, ştiind/ Din ce moravuri te-a creat pe tine/ A poruncit să fii astfel numit? (Ausonius) >165
330
Oare să cred că anumite moravuri decurg din nume?/ Sau, mai curând, am dat anumite nume pornind de la moravuri? (Rutilius Namatianus)
cel mai mic dintre apostoli (Ieronim) >166
Puterea cuvântului sau a numelui se obţine prin interpretare... Căci, după ce vei fi determinat originea numelui, repede vei înţelege esenţa acestuia. (Isidor din Sevilla)
nu toate numele din vechime sunt impuse de natură, ci unele şi după bunul plac (idem)

Etimologia este o explicare scurtă, care arată prin legături sigure din ce nume derivă numele căutat. (Cassiodor)


după cauză: regi de la domnind şi săvârşind bine (idem) >167
după origine: om... pământ (idem)
prin opoziţie: pădure, pentru că este un loc puţin/um/nos din pricina umbrei (idem)
Şi întregeşte numele dat de părinţi, desăvârşindu-1 în mod bărbătesc (de la gr. âvopeîce) (Milo din St.-Amand)
Datorită înmulţirii zidurilor schimbându-se numele,/ Potrivit obiceiului, vei spune Autissiodorum,/ Sau, vrând să-1 mutileze, vei spune Altiodorum;/ Schimbându-se numele, realitatea ajunge să fie sporită. (Heiric din Auxerre)
aproape egal Isului (Abbo) >168
deloc dulce, ci amar (Foerae, IV, 175, 15) Şi Valerius e puternic datorită puterii vastului cuvânt (idem) ia seama la adevărul conţinut în nume
331
Aici, etimologie, regula ta s-a frânt: / Un prunc care vorbeşte îţi distruge faima. (Poetae, III, 596, 337)
S-au găsit unii care să explice numele Paris ca provenind din Par-Is, „la fel cu oraşul îs". Şi această fantezie mai este încă trezită uneori din uitare, unde ar trebui să rămână pentru totdeauna. (Vendryès)
Argumentul sau dovada ce se deduce din nume (apud Faral) >169
numele recomandă, lucrul îşi capătă semnificaţia datorită numelui./ Aşadar trebuie să cercetăm natura lucrurilor,/ Datorită cama putem afla adevărul despre nume. (Marbod)
căci numele defineşte lucrurile (Hildebert)
etimologia dezvăluie cele divine şi stăpâneşte practica umană (Bernardus Silvestris)
Cuget adesea la puterea numelui, de unde Bagauzii/ Au un asemenea nume sau care să fie semnificaţia numelui;/ îi putem numi pe aceştia Bachauzi sau Bagauzi./ Căci vedem ambele nume în manuscrisele noastre./ Dacă vrei să-1 accepţi pe cel de Bachauzi, spune că numele derivă de la a se agita (bachando),/ Schimbând elementele cunoscute cu altele cunoscute./ Astfel să spui, daca socoti cum rătăcesc [vagantes] peste tot cu îndrăzneală,/ Sau spune Bacauzi, lipsiţi [vacantes] de îndrăzneală în războaie. (Sigebert)
întâmplător, numele (Manerius) i se potriveşte, deoarece, prăvălindu-se dimineaţa [mane ruens], tinde către prăpastie... (loan din Salisbury) >170
De aici deduc numele de Henric: „Hen" - în; „ris" - râs; se numeşte Henric/ „în râs" - nu în râsul cu care râd, ci prin care sunt/ Luat în râs... (Henri d'Avranches)
332
Mă numesc Polla, fiindcă strălucesc de virtuţi înalte (poliere): / Numele se potrivesc adesea cu faptele (Ri­chard din Venosa)
Papii, ca să vorbim pe şleau, i se potriveşte numele:/ Tot ce e al celorlalţi, el singur vrea să pape./ Sau, dacă vrei să scurtezi cuvântul galic/ „Plăteşte, plăteşte!" spune cuvântul, dacă vrei să dobândeşti. (Carmina Burana)
nu vom afla, poate, fără o anumită mirare, că termenul de etimologie le era familiar truverilor noştri din secolul al XII-lea (A. Thomas)
Numele derivă din lucruri. > 171
Drept care, de-acest loc când mi te-ntreabă,/Tu nu-1 numi Assisi, că-i puţin,/ Ci. Răsărit îi spune mai degrabă (Dante, Paradisul, XI, 52 - tr. Eta Boeriu)
Şi ce să fie şi prin nume mare,/ Dădu Cristos gând bun ca sâ-1 numească / Ca şi pe cel cui i se dase-atare / Şi Dominic i-au spus /.../ Pârinte-al lui, cu-adevărat Ferice!/ Şi tu, măicuţă, bine zisa Ioană, / De harul sfânt fu numelui tău price! (Ibidem, XII, 67-70 şi 79-81 ) >172
acesta îi era numele, totodată şi definiţia (Qraciân) întemeiat de mulţi (Calderôn) amestecaţi cu arabii (idem)
...luând din Marte pe Mar/ Şi din Diaria pe Ana, cuprinde / numele de Mar-y-Ana / înalte desăvârşiri (idem)

1. Mar-şi-Ana (sp.).




333
EXCURSUL XIII
Poeţii îşi împart în trei părţi opera: enunţă subiectul, invocă, povestesc. De cele mai multe ori însă, ei contopesc enunţul şi invocaţia, ceea ce a făcut Homer în amândouă epopeile; această metodă este mai bună. Lucan a schimbat ordinea: mai întâi a enunţat subiectul, apoi a povestit, în cele din urmă a invocat... (Servius) > 173
1. omagiu către rege; 2. omagiu către regină; 3. expunerea subiectului; 4. inovaţie (Arnulf)
1. epilog; 2. dialogul poetului cu cartea; 3. recomandarea operei; 4. mărturisirea, (idem)

Prima carte cuprinde faptele sfântului martir, / Pe care el, paşnicul, le-a săvârşit închis în carcera trupului. / Iată a doua carte (despre cele făptuite) după ce s-a lepădat de trup; / Ea cuprinde faptele săvârşite prin virtuţi minunate. (Vita Leudegarii) >174


am îmbrăţişat diferite subiecte în scris, pe care fiecare, după judecata sa, le va aproba sau le va reproba. „Sunt unele lucruri bune, altele mediocre, cele mai multe slabe / Cele pe care le citeşti aici, Avitus, altfel nu se face o carte" (Marţial, I, 16). Astfel spune Marţial: tot astfel şi eu. (loan din Salisbury) >176
plenitudinea înţelepciunii >177
origine; prima creaţie a fost numărul doi (De arithmetica) >178
numărul şase reprezintă datoriile naturale (Augustin) > 179
334
numărul şapte - castitatea (De arithmetica] numărul opt - desăvârşirea (idem)
pe toate le-ai orânduit în măsură, număr şi greutate (înţelepciunea lui Solomon, 11, 21)
Toate sunt supuse creatorului,/ Desăvârşite în măsură, număr şi greutate. / Prin înţelegerea acestora, raţiunea/ îl conduce pe om către lucrurile invizibile. (Praedicatio Qoliae) >180
Ce exprimă numerele. - Semnificaţia numerelor nu trebuie respinsă. Căci ea aduce lumină în multe locuri obscure ale sfintelor scripturi. Mu degeaba s-a spus în lauda lui Dumnezeu: pe toate le-ai orânduit în măsură, număr şi greutate. (Isidor)
Şi dacă stau să cercetez învăţătura / Că sub legea armoniei metrice / Trebuie să se afle totul, fiind alcătuit într-un anumit fel / Totul din număr, măsură şi rânduială, / Aşa încât ar suna rău / Dacă o silabă ar lipsi sau ar prisosi (Calderon) >181
enigma numărului trei (Ausonius) > 183
prin care, ca şi prin litere şi exordiu, se instruieşte copilăria fragedă şi tânără de până acum a omului drept, în învăţătura lui Dumnezeu (Ieronim)
Zgârcitul Strabo îţi oferă zece decade de versuri (Walahfrid Strabo) > 185
Am hotărât ca prozapodoza acestei cărţi să fie alcătuită din o sută de versuri, fiindcă numărul de zece al decalogului înmulţit cu sine dă o sută. (Hincmar din Reims) >186
335
Am împlinit numărul; fiţi robii supuşi ai lui Cristos, rămâneţi cu bine;/ Mergând pe acest drum voi propovădui cuvântul, rămâneţi cu bine (poetică anonima din St.-Omer) >187
la chitara cu o mie de corzi pe care ţi-o trimit. (Henric din Settimello)
Şi, umflându-şi încă de trei ori suflarea umflată, / îmblânzeai în o sută de versuri poemul bucolic. (Dante) >188
Dacă printre noi s-ar întoarce Pitagora sau ar trăi vreunul care să-i venereze şi să-i urmeze tainicele învăţături, fără îndoială că s-ar bucura foarte de sfinţenia numerelor, care a fost propovăduită fierbinte de către acel mare filozof. Deoarece, ca să nu mai vorbim de celelalte, cine oare nu admiră necontenita măsură a numărului trei, la care se reduc, în ştiinţe şi în arte, după îndelungate cercetări şi bine întemeiate comparaţii, operele cele mai minunate, precum şi numele celor mai sublimi gânditori, artişti şi poeţi? Platon, Arhimede şi Newton; Rafael, Correggio şi Titian; Homer, Virgiliu şi Tasso. (G. B. Bodoni)
care este explicat de noi în mod fericit prin arta poetică (anonim, RF, 1886, p. 216, 11) >190
La o femeie, patru lucruri ar trebui să fie negre: părul de pe cap, sprâncenele, genele şi pupilele ochilor; patru albe: tenul, albul ochilor, dinţii şi pulpele; patru roşii: limba, buzele, mijlocul obrajilor şi gingiile; patru rotunde: capul, gâtul, antebraţele şi gleznele; patru lungi: spatele, degetele, braţele şi picioarele; patru late: fruntea, ochii, pieptul şi şoldurile; patru subţiri: sprâncenele, nasul, buzele şi degetele; patru groase: partea de jos a spatelui, coapsele, pulpele şi genunchii; patru mici: urechile, sânii, mâinile şi labele picioarelor, (apud E.W. Lane) >193
336
7 arte, 7 virtuţi, 7 activităţi (reprezintă) nobleţea desăvârşită (Petrus Alfunsi) > 194
urbanităţi; ruralităţi
acestora le putem adăuga două, ca să avem o duzină (Salimbene) >195
Sunt trei lucruri în poezie care dau savoare: cuvintele elegante, / Stilul colorat şi frumuseţea interioară, (apud Faral)
Trei însuşiri are mărul: mirosul şi gustul şi culoarea, / Carnea ambiţioasă e atrasă de toate trei. (PL, 205, 946 B)
Cum spune Solomon, sunt trei lucruri prin a căror unire / Cei slabi sunt goniţi dintr-o casă plăcută. / Acestea trei sunt: fumul, picături de apă, nevasta răufăcătoare. / Sub pai se ascunde bobul spiritual, (ibidem, 946 urm.)
în dragoste sunt trei trepte, o întreită plăcere; prima / O fixează, a doua o favorizează, a treia o consolidează, (frag­ment neprecizat)
Cheful, băutura şi curtezana, / Iată cele trei vicii care i-au cuprins. (Migellus Wireker)
...sunt trei comune nouă:/ Ruga, cauza, pământul; aş dori să fie un al patrulea drum. (idem)
Patru zgomote unind într-un singur zgomot / Marea, aerul, cântecul şi mugetul (Calderón) >196
A dispreţul lumea, a se dispreţul pe sine, a nu dispreţul pe nimeni, / A dispreţul să fii dispreţuit: iată cele patru bunuri. / A dori nenorocirea, a dori podoaba, a dori lauda, / A dori să fii dorit: iată cele patru rele (Hildebert)
337
Sunt cinci părţi ale unei scrisori: salutul, declaraţia de prietenie,/ Povestireacelor auzite, cererea scurtă, tăcerea. (Matthieu de Vendôme)
Se spune ca sunt cinci chei sacre ale înţelepciunii; / Prima se referă la studiu şi nu cunoaşte o limită a lecturii. / A doua: să încredinţezi memoriei cele citite. / A treia: să studiezi problemele grele, pe care nu le ştii. / A patra este stima adevărată, izvorâtă din inima sinceră a profesorului. / A cincea îţi porunceşte să dispreţuieşti deşertăciunile lumii, (idem)
Dacă vrei să fii înţelept, ia aminte la cele şase întrebări pe care ţi le pun: / Ce vorbeşti, unde, despre ce, de ce, în ce fel, când. (Walter Map) > 197
Sunt cinci „puncte" ale dragostei înflăcărate: /Privirea, vorbirea, atingerea şi săruturile celor ce se iubesc;/ în cele din urmă unirea, sfârşit al războiului;/ Eunucul se poate lipsi de acestea, pentru cinstea sa,/ Dacă nu cumva preferă să-şi pună la încercare dezonoarea. (Egbert din Liège)
Sunt cinci „puncte" ale dragostei, anume: privirea, vorbirea, atingerea, sărutul, unirea. (Donatus)
Convorbirea, privirea, atingerea, sărutul, râsul:/ Acestea te fac să te bucuri de o femeie, (apud J. Werner) >198
Sculându-se Manerius dis-de-dimineaţâ,/ îşi ia tolba cu arcul de aur,/ Şi, legând câinii cu două corzi,/ Pleacă în păduri la vânătoare./ Trece prin codri şi străbate păşuni,/ Bucurându-se urmăreşte cerbul cu şaisprezece ramuri;/ Cât timp 1-a urmărit a trecut ziua,/ Şi nici nu a putut prinde vânatul./ Tovarăşii obosind şi câinii fiind epuizaţi,/ I-a chemat pe cei împrăştiaţi cu sunete de corn;/ Sunând din corn a făcut să răsune toată pădurea,/ Şi forţele le-au
338
revenit./ La sunetul acestuia, fata stăpână/ A început să tremure toată;/ Plăcându-se unul altuia,/ în cele din urmă au căzut în plasa lui Venus. (Poemul lui Manerius)
De privirea, vorbirea,/ Atingerea, sărutul ei/ Mi-a dat să mă bucur/ Fecioara,/ Dar a lipsit / Ultimul „punct", / Şi cel mai plăcut, / Pentru dragoste. (Carmina Burana) > 199
Atâta vreau de tine să mă bucur, / Adică: să te privesc, / Să-ţi vorbesc, să te ating,/ în sfârşit, să te sărut; / Al cincilea, care e desăvârşirea, / Să nu-1 bănuieşti cumva, (ibidem)
A trimis săgeţile cu cinci laturi din coarda stridentă, / Fiindcă sunt cinci „puncte" prin care ne unim în dragoste: / Privirea; vorbirea; atingerea; / Unirea buzelor îndulcite de nectar; / Al cincilea îl dă Venus fără vorbă, în pat, desăvârşirea, ((ibidem)
Frumuseţea, Simplitatea, Sinceritatea, Tovărăşia, înfrăţirea frumoasă (Romanul Trandafirului) >200
Poeţii nobili spun că în dragoste sunt cinci linii, adică cinci puncte sau cinci trepte deosebite, şi anume privirea, vorbirea, atingerea, sărutul şi ultima, cea mai dorită şi spre care toate celelalte tind întru dezlegare de sfârşit, care e numită din curtenie darul hatârului. (Jean Lemaire de Belges)
EXCURSUL XIV
M-a lăsat ca în cărţile lui / Să caut aceeaşi vorbire (Wernher din Elmendorf) >207
Aşa grăieşte cartea (idem)
339
iniţierea în moravuri şi în credinţă (Alain de Lille) >211
cea raţională, care este ştiinţa lucrurilor divine; şi cea morala, care oferă pregătirea moravurilor (idem) >212
cele două sunt onoarea şi averea, a treia este harul lui Dumnezeu (Walther von der Vogelweide)
harul lui Dumnezeu, onoarea şi averea (idem)
acest centon de maxime morale care, devenit carte şcolară, a fost copiat de atâtea ori... şi care, având în vedere că a avut atâtfa succes, trebuie să fi fost tipărit îndepând din secolul al XV-lea (Hauréau) >216
Moralium dogma philosophorum, atribuit lui G. de Conches de către Hauréau şi care pentru alţii este o lucrare cu autor încă nesigur, este dintre rarele tratate de morală din perioada de apogeu a Evului Mediu, este un ansamblu de precepte fără originalitate, împrumutate mai ales din Seneca (De beneficiis) şi din Cicero (De officiis). Urmând pilda lor, autorul se leagă de unele probleme de amănunt, cum sunt deosebirea dintre utile şi honestum şi descrierea amănunţită a virtuţilor; nu trebuie să căutăm aici economia moralei scolastice, şi mai cu seamă nu se spune aici nimic depsre ţelul final şi despre moralitate. (M. de Wulf) >218
aceasta (cartea) nu respinge cele patru izvoare ale îndatoririlor, potrivit împărţirii făcute de filozofii stoici, numite de ei virtuţi cardinale, ci le discută amănunţit şi adună prestrâlucitele păreri ale autorilor celor mai demni de crezare (Jodocus Cichtoveus) >221
Oricât aş fi necuviincios, am totuşi două purtări cuviincioase, / Pe care mi le-am însuşit din copilărie: / Mă bucur împreună cu cei care se bucură cu măsura /Şi
340
nu-mi place să rând când cinev aplânge lângă mine. (Walther von der Vogelweide, 47, 36 urm.) >224
îndurare şi neîndurare, aceste două nume / Le are doamna mea pe amândouă. Ele nu sunt deopotrivă: / Unul e sărac, iar celălalt bogat, (idem, 63, 36 urm.)
De două ori e ferecată doamna mea / Căreia îi port iubire: ?Acolo e întemniţată, iar aici, unde sunt eu, e ridicată în slăvi. / Dacă una [dintre cele două ferecâri) m-a mâhnit / De multă vreme, / Cealaltă îmi umple sufletul de dor. / Dacă aş avea pe seama păstrarea celor două chei, / Acolo a trupului, aici a virtuţii ei, / Această răspundere m-ar lecui de dor, / Şi de la frumuseţea ei aş căpăta mereu noi daruri ale tinereţii, (idem, 93, 29 urm.)
„Iubită" este un dulce cuvânt. / Dar „doamnă" cinsteşte mai presus de orice. // Doamnă, am să strig cu glas puternic / Că dacă aceste două cuvinte îmi vor fi date mie, / îţi voi dărui şi eu două, / Pe care nici un împărat nu ţi le-ar putea da; / „Iubit" şi „slujitor" sunt ale tale, / „Iubită" şi doamnă" să fie ale mele. (idem, 63, 24 urm.). >225
Vai, cum se duce vaza ţărilor germane! / Minte şi bărbăţie, precum şi argint şi aur, / Cine le are pe amândouă şi rămâne aici pnu pleacă în cruciadă), spre ruşinea lui, / Vai, cum va pierde el răsplata împăratului ceresc! / Pe acela nici îngerii, nici femeile nu-1 văd cu ochi buni. / Om vrednic de plâns în lumea aceasta şi în faţa lui Dumnezeu, / Câtă pricină are să se teamă de ambele ocări! (idem, 13, 5 urm.)
Vai de noi, oameni trândavi, ce rău ne-am aşezat / între (două) bucurii, în locul plin de jale! (idem, 13, 19 urm.)
Pe cel ce săvârşeşte păcat de moarte şi ticăloşie / Cu bună ştiinţă, pentru bogăţie, / Trebuie oare să-1 numim
341
pe acela înţelept? / De ce alege cineva cu bogăţie din acestea doua, / Cel care o ştie, dacă e cu judecată, / îl va socoti mai degrabă nebun... // Smintit cel care în loc de acestea două (harul lui Dumnezeu şi onoarea) alege altceva! / Acela e lipsit de dreapta judecată (idem, 22, 18-23; 31-32) >226

Două însuşiri bune am, care erau odinioară la preţ: / Pudoarea şi loialitatea; / Ele sunt azi păgubitoare. N-au decât să fie! / ïïu sunt eu dintre cei de modă nouă: / Cui ii sunt plecat, îi sunt totul, (idem, 39, 14 urm.)


V-am spus eu ce nu-i sade bine (doamnei mele): / V-am arătat două cusururi. / Acum însă aflaţi şi ce însuşiri bune are / (Sunt tot două), ca să le cunoaşteţi. / V-aş spune cu dragă inimă o mie, dar nu are ami multe / Decât frumuseţe şi curăţire; / Pe acestea două le are din plin. - Le are într-adevăr? - Da. / - Ce-ar mai putra dori? / Aici ai lăudat destul, laudă şi în altă parte, (idem, 59, 28 urm.)
griji ale iernii îmi sunt date trei (idem, 76, 4) >227
Trei griji am luat asupră-mi; / De-aş scăpa măcar de una dintre ele, / Lucrurile mele ar sta bine. / Totuşi, orice mi s-ar trage de pe urma lor, / riu le despart una de alta. / S-ar putea să mai izbutesc în toate trei: / îndurarea lui Dumnezeu şi dragostea doamnei mele, / De ele am eu grijă cum să le dobândesc; / A treia mi s-a împotrivit pe nedrept multă vreme; / Aceasta e strălucitoarea curte de la Viena. (idem. 84, l urm.)
Până acum m-am priceput în trei feluri de cântări; / Cea înalta, cea de rând şi cea mijlocie, / încât şi cei mai pricepuţi retoricieni mi-au mulţumit pentru fiecare dintre ele. / Cum aş putea însă să cânt acum, spre mulţumire, într-unul din aceste trei feluri? (idem, 84, 22 urm.) >228
342
Acum, nepriceputul bogătaş e stăpân pe cele trei scaune, cele trei măriri (adică ale înţelepciunii, nobleţei şi vârstei) / Vai de noi, care acum suntem siliţi să ne plecăm aceluia singur, în locul celor trei! / De aceea şchioapătă dreptatea, bunacuviinţă e mâhnită şi pudoarea e bolnavă. / De aceasta mă plâng şi m-aş mai plânge încă. (idem, 102, 25 urm.)
Când slăveşti femeia, se cuvine s-o numeşti frumoasă; / Bărbatul nu-i sade bine, e prea molatic şi adesea jigneşte. / (Dacă spui despre el că e] îndrăzneţ şi darnic şi [că mai e şi) stăruitor, / E lăudat mult; primele două însuşiri sunt bine sprijinite de a treia, (idem, 35, 27 urm.)
Păziţi bine aceste trei, / Care sunt prea slobode, din păcate: / Limbile, ochii urechile sunt / Adesea ticăloase, oarbe faţă de onoare, (idem, 87, 33 urm.) >229
Acum m-a lămurit ea / Se înseamnă visul. / Băgaţi de seamă, oameni buni: / Două şi cu una fac trei. / Şi mi-a mai spus / Că degetul meu gros e un deget şi el. (idem, 95, l urm.)
Umblau un frate de împărat şi un fecior de împărat / într-un acelaşi veşmânt - cât sunt de înşelătoare numele! (idem, 19, 8 urm.)
N-am putut să dau nici un sfat / Cum să dobândeşti trei lucruri, / Fără a pierde nici unul dintre ele. / Primele două sunt onoarea şi averea trecătoare, / Care adesea se păgubesc una pe alta; / Al treilea este harul lui Dumnezeu, / Mai de preţ decât celelalte două. / Le-aş dori pe toate trei adunate într-un sipet, (idem, 8, 11 urm. )>230
Dar, din păcate, e cu neputinţă / Ca averea şi onoarea în faţa lumii / Şi totodată şi harul lui Dumnezeu / Să se adune împreună într-o singură inimă. / Cărarea şi calea le sunt închise, / Trădarea stă la pândă, / Samavolnicia
343
umblă la drumul mare, / Pacea şi dreptatea sunt greu rănite. / nici una din acele trei nu va fi în bună pază, înainte de a se vindeca acestea două (idem, 8, 19 urm.)
Sunt trei lucruri plăcute: pacea, înţelepciunea, bogăţia, / Sunt trei plicticoase: ceasta, foamea şi „arta" femeilor. (IŢA 27, p. 199 urm., nr. 4)
Sfaturile bune sunt trei la număr; / Alte trei rele stau alături, / Pe mâna stângă. Să vi le spun pe toate şase: / Folosul şi harul lui Dumnezeu şi onoarea în faţa lumii / Sunt cele trei bune; fericit cel care şi le însuşeşte! / Pe acela, un împărat ar trebui să-1 facă cel mai înalt sfetnic al său. / Celelalte trei se numesc pagubă, păcat şi ruşine, (Idem, 83, 30 urm.) >231
Tânărul meu stăpân e cunoscut ca darnic; mi se spun că e şi statornic; / în afara de aceasta, e binecrescut. Sunt trei însuşiri de preţ. / Dacă şi-ar da osteneala s-o aibă şi pe a patra, ar avea un drum neted în faţă... (idem, 85, 20 urm.)
Mulţi mă întreabă / Despre iubită, cine e / Cea pe care o slujesc şi am slujit-o întotdeauna până acum. / Când mă plictisesc, / Spun: „sunt trei / Cele pe care le slujesc, şi trag nădejde la a patra", (idem, 98, 26 urm.)
Un şase voia să se facă şapte / într-o orbire trufaşă (idem, 80, 3 urm.)
oştirea lui Dumnezeu; oştirea lumească > 234

Yüklə 1,1 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   14




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©www.genderi.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə