Analiza aprofundată a reglementărilor interne ale României consacrate actelor de stare
civilă nu este un scop în sine, ci un demers științific care are ca finalitate, pe de o parte,
facilitarea interpretării și aplicării practice corecte a normelor juridice din domeniu și, pe de
altă parte, identificarea unor posibile inadvertențe sau lacune normative, precum și formularea
de propuneri de lege ferenda pentru remedierea lor.
Pentru fundamentarea științifică a tezei, înțeleg să folosesc, ca instrumente de lucru, în
special, lucrări ale unor doctrinari români, între care îi evoc pe următorii: D. Lupulescu, Gh.
Penculescu, M. Anghene, I. Reghini, Ș. Diaconescu, O. Ungureanu, Al. Bacaci și C – C.
Hageanu. De asemenea, de un real folos îmi sunt studiile publicate de conducătorul de doctorat,
prof. univ. dr. T. Bodoașcă, pe diverse teme privind starea civilă și actele de stare civilă în
sistemul de drept al României după elaborarea și intrarea în vigoare a actualului Cod civil
român.
Ca metode de cercetare științifică, înțeleg să utilizez, în special, metoda istorică,
analitică și comparativă. Metoda istorică îmi va facilita abordarea unor aspecte privind evoluția
în timp a reglementărilor destinate stării și actelor de stare civilă. Metoda analitică îmi va
permite să analizez logico-juridic normele de drept consacrate acestui domeniu, să le interpretez
corect, în acord cu voința legiuitorului, să identific eventualele lacune sau inadvertențe
legislative și să fundamentez soluții de lege ferenda în vederea eliminării lor. În sfârșit, metoda
comparativă va fi utilizată pentru identificarea asemănărilor și deosebirilor, pe de o parte, între
actualele și precedentele reglementări interne ale României și, pe de altă parte, între aceste
reglementări și cele similare din alte sisteme de drept.
1.
CAPITOLUL I - ASPECTE GENERALE DESPRE
STAREA CIVILĂ ȘI ACTELE DE STARE CIVILĂ
1.1.
STAREA CIVILĂ
1.1.1.
Definiția și natura juridică a stării civile
Din punct de vedere etimologic, expresia stare civilă sau statut civil (al persoanei fizice)
provine din asocierea termenilor status (cu înțelesul de stare sau situație ori, după unii autori,
atribute necesare pentru a avea capacitate juridică) și civis (cu semnificația de cetățean).
Art. 59 din Cod civil român (2009), sub denumirea marginală „atributele de
identificare”, dispune că „orice persoană are dreptul la nume, la domiciliu, la reşedinţă și la o
stare civilă, dobândite în condițiile legii” (s.n.). Dacă art. 59 C. civ. doar evocă starea civilă,
art. 98 C. civ. îi stabilește semnificația. Acest articol, sub denumirea marginală „starea civilă”,
prevede că „starea civilă este dreptul persoanei de a se individualiza, în familie şi societate, prin
calităţi strict personale care decurg din actele şi faptele de stare civilă”.
În acord cu denumirea Capitolului al II-lea din Titlul al II-lea (persoana fizică) al Cărții
I (despre persoane), atributele de identificare și, în cadrul lor, starea civilă, constituie o categorie
distinctă a drepturilor inerente persoanei fizice.
Rolul stării civile este de individualizare a persoanei fizice în familie și societate. Pentru
a completa imaginea juridică a stării civile, consider oportun să ofer unele explicații în legătură
cu termenii individualizare, familie și societate.
Ca drept nepatrimonial, starea civilă conferă persoanei posibilitatea de a fi
individualizată (particularizată sau identificată) cu ajutorul calităților care rezultă din actele
juridice și faptele juridice stare civilă la care a participat.
Față de cele prezentate, definesc starea civilă acel „drept nepatrimonial al persoanei
fizice de a fi individualizată în familia sa și în societate printr-un ansamblu de calități personale
ce rezultă din acte și fapte juridice de stare civilă în care este implicată, dovedite cu actele de
stare civilă”.
1.1.2.
Caracterele juridice ale stării civile
1.1.2.1.
Precizări prealabile
În doctrină, de regulă, sunt analizate următoarele caractere juridice ale stării civile:
legalitatea, indivizibilitatea, personalitatea, indisponibilitatea, imprescriptibilitatea și
naționalitate.
1.1.2.2. Legalitatea
Legalitatea, principiu specific statelor de drept, caracterizează starea civilă a persoanei
fizice, întocmai ca toate drepturile cei îi sunt recunoscute.
Legalitatea este fundamentată pe faptul că în existența stării civile a persoanei fizice este
interesată, după cum am afirmat anterior, și societatea, reprezentată prin instituțiile și
autoritățile statului. În acest sens, în doctrină, în mod sugestiv, s-a afirmat că „starea civilă este
deci de domeniul legii, iar nu de domeniul voinței individuale”.
1.1.2.3. Indivizibilitatea
Indivizibilitatea, constă în faptul că, la un moment dat, persoana fizică are o singură
stare civilă, chiar dacă este alcătuită dintr-o sumă de elemente, între care există o relativă
independență.
Indivizibilitatea este intim legată de unitatea și unicitatea stării civile, dar și a
opozabilității ei erga omnes. Datorită acestor legături, în cadrul raporturilor juridice la care
participă, o persoană fizică nu se poate folosi de anumite elemente ale stării civile doar în
relațiile cu anumite persoane și să le ignore în raporturile cu altele.
1.1.2.4.
Indisponibilitatea
Indisponibilitatea este explicată prin aceea că starea civilă și elementele ei componente
nu pot face obiectul vreunei înstrăinări sau renunțări. Mai mult, starea civilă nu poate face obiect
de tranzacție, renunțare sau revocare.
Dostları ilə paylaş: |