Rezumatul tezei de doctorat

 

În  lumina  celor  evocate  și  explorând  un  vast  material  bibliografic,  consider  că  sunt 

îndreptățită să afirm că obiectivele de cercetare științifică propuse au fost realizate, iar Teza 

propusă oferă o imagine completă și complexă asupra actualului regim juridic al stării civile și 

actelor de stare civilă în sistemul de drept român. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

---

 

 

 

 

Starea  civilă  este  un  drept  recunoscut  tuturor  persoanelor  fizice,  având  rolul  de  a  o 

individualiza în familie și societate. 

Teza de doctorat propusă oferă o imagine cuprinzătoare asupra problematicii teoretice și 

practice privind instituția juridică a „stării civile” și „actelor de stare civilă”, constituindu-se 

într-un  posibil  instrument  de  lucru  la  îndemâna  celor  cu  preocupări  teoretice  sau  practice  în 

materie. 

În elaborarea Tezei de doctorat am urmărit să-mi aduc contribuția  la definirea  logico-

juridică a termenilor și sintagmelor utilizate în cadrul reglementărilor din domeniu, să identific 

eventualele inadvertențe sau lacune normative și să fundamentez pertinente propuneri de lege 

ferenda pentru remedierea acestora. 

Propunerile de lege ferenda sunt rezultatele unei activități de cercetare fundamentale, prin 

care am urmărit să ating obiectivele stabilite în cadrul planului de cercetare științifică. 

Baza documentară este vastă, cuprinzând lucrări de referință din literatura de specialitate 

română și străină. 

Prin conținutul său teoretic și practic, Teza de doctorat se adresează tuturor celor care au 

preocupări în domeniul stării civile și actelor de stare civilă, indiferent că sunt teoreticieni ori 

practicieni ai dreptului. 

PREFA

ȚĂ

 

---

 

INTRODUCERE 

 

Actele  de  stare  civilă,  în  care  sunt  consemnate  elementele  stării  civile  ce  aparțin 

persoanei fizice, au un rol important, atât din perspectiva autorităților și a instituțiilor publice 

ale statului, cât și a cetățeanului. 

Pentru  autoritățile  și  instituțiile  publice  ale  statului,  prin  organizarea  și  realizarea 

activității de înregistrare a actelor și faptelor de stare civilă se asigură cunoaşterea permanentă 

a  numărului  şi  structurii  populaţiei,  precum  și  situaţia  demografică,  cu  toate  consecințele 

practice prezente și de perspectivă ce pot decurge din obținerea acestor date. 

Pentru  cetățeni,  această  activitate  contribuie  la  apărarea  drepturilor  şi  libertăţilor  lor 

fundamentale. Diverse calități, precum cea de minor sau major, de mamă, tată ori copil sau soț, 

sunt  avute  în  vedere  atât  la  fundamentarea  unor  reglementări  juridice,  cât  și  la  respectarea 

drepturilor specifice acestor categorii de persoane. 

Pentru persoanele fizice, actele juridice de stare civilă sunt mijloace de probă care, fiind 

folosite  la  dovedirea  elementelor  de  stare  civilă,  sunt  indispensabile  pentru  valorificarea 

drepturilor, respectiv fundamentarea obligațiilor ce decurg din starea lor civilă. Spre exemplu, 

filiația stabilită prin actul de naștere sau căsătoria consemnată în actul de căsătorie generează 

drepturi și obligații specifice între părinți și copii, respectiv între soți. 

Dată  fiind  importanța  socială  evidentă  și  majoră  a  actelor  de  stare  civilă,  în  timp, 

legiuitorul român a fost preocupat constant de normarea activității de stare civilă (în legătură 

cu nașterile, căsătoriile, adopțiile sau decesele). 

În acest cadru introductiv, fără să-mi propun prezentarea detaliată a evoluției în timp a 

reglementărilor  din  domeniu,  consider  utilă  evocarea  principalelor  momente  temporale  din 

cadrul acestui proces normativ. 

Până spre mijlocul Secolului al XVII-lea, în spațiul carpato-danubiano-pontic elementele 

stării civile ale persoanei fizice au fost stabilite prin martori sau documente de familie și a avut 

ca temei de fapt notorietatea, determinată de folosirea lor îndelungată. Primul document cu rol 

normativ, „Pravila cea mare” a lui Matei Basarab, a dat în competența Mitropoliei Munteniei 

activitatea de evidență a divorțurilor, înmormântărilor și a altor evenimente de stare civilă. 

Ulterior, Codul Calimach în Moldova, și Codul Caragea în Țara Românească, preluând 

reglementările  anterioare  din  ius  valahorum  (obiceiul  pământului  sau  cutuma),  au  prevăzut 

---

 

înființarea  unor  condici  în  fiecare  județ  pentru  înscrierea  evenimentelor  de  stare  civilă. 

Introducerea organizată a evidenței actelor și faptelor de stare civilă s-a realizat numai după 

adoptarea și intrarea în vigoare a Regulamentului Organic în Muntenia și Moldova. 

Codul civil român de la 1864 a marcat,  nu  numai  o amplificare a reglementărilor din 

materia  înregistrărilor  de  stare  civilă,  dar  și  începutul  procesului  de  etatizarea  activității  de 

evidență a actelor și  faptelor  juridice de stare civilă. Dacă anterior, această activitate era de 

competența exclusivă a autorităților bisericești, sub imperiul Codului civil de la 1864 ea a fost 

atribuită  autorităților  administrative  ale  statului  (laice).  Codul  civil  român  de  la  1864  a 

reglementat materia actelor de stare civilă în Titlul II (art. 21-86) din Cartea I (despre persoane) 

și art. 151-161 (despre formalitățile relative la căsătorie). Relativ numeroase soluții normative 

prevăzute de Codul civil român de la 1864 au fost preluate, până în actualitate, în legătură cu 

regimul juridic general al actelor și faptelor de stare civilă. 

În România, laicizarea acestui domeniu a avut consacrare constituțională în Constituțiile 

României din anii 1866, 1923 și 1938. 

Până la adoptarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, această materie 

a fost reglementată succesiv de Legea nr. 493/1928 privind actele de stare civilă și Decretul nr. 

272/1950 referitor la actele de stare civilă. 

Propunându-mi ca principal obiectiv de cercetare științifică analiza aprofundată, logico-

juridică, sistematică și sistemică a actualelor reglementări interne ale României referitoare la 

actele de stare civilă, găsesc de cuviință să abordez teme precum următoarele: aspecte generale 

despre  starea  civilă  și  actele  de  stare  civilă  (Capitolul  I);  dovada  stării  civile  (Capitolul  II); 

aspecte generale privind întocmirea actelor de stare civilă (Capitolul III); întocmirea diverselor 

acte de stare civilă (Capitolul IV); înscrierea mențiunilor, anularea, modificarea, rectificarea și 

completarea actelor de stare civilă (Capitolul V). Într-un capitol distinct voi prezenta aspecte 

de drept comparat, folosindu-mă atât de legislația unor state europene, cât și a altora, de pe alte 

continente. 

Opțiunea pentru acest obiectiv științific a fost potențată în mare măsură de preocupările 

mele anterioare în materie, dar și de faptul că, în prezent, în doctrina română din domeniu se 

constată lipsa unei lucrări cu caracter monografic pe această temă. La data elaborării tezei de 

doctorat în literatura de specialitate română această temă este tratată de regulă sumar, în cadrul 

aspectelor referitoare la individualizarea persoanei fizice. 

---