Universitatea de stat din moldova

 
 
34 
 
De  exemplu,  în  literatura  de  specialitate  a  Republicii  Moldova  nu  găsim  investigaţii 
temeinice  destinate  relevării  particularităţilor  victimei  şantajului;  s-a  acordat  o  atenţie  sumară 
consemnării şi argumentării incidenţei obiectului imaterial al infracţiunii de şantaj; nu s-a făcut o 
analiză  privind  stabilirea  gradului  de  compatibilizare  a  textului  de  lege  prevăzut  la  art.189  CP 
RM cu cerinţele de legalitate la nivel de incriminare ce decurg din jurisprudenţa CEDO şi, nu în 
ultimul  rând,  a  fost  neglijată  investigarea  practicii  judiciare  în  materie.  Considerăm  că  aceste 
segmente  de  investigaţie  sunt  de  o  importanţă  primordială  în  contextul  infracţiunii  de  şantaj, 
motiv  din  care  reticenţa  acestora,  pe  care  am  şi  reţinut-o  în  acest  studiu,  ne-a  determinat  să 
acordăm o atenţie sporită problemelor consemnate.  
Totodată,  am  pornit  şi  de  la  ideea  că  o  cercetare  lipsită  de  aspectul  practic  nu  va  putea 
răspunde  necesităţilor  sociale  şi  juridice  care  derivă  din  materialitatea  faptei  prejudiciabile  de 
şantaj.  De  asemenea,  am  putut  constata  că  o  atenţie  sumară  se  acordă  relevării  conţinutului 
circumstanţelor  agravante  ale  şantajului.  Dar,  cel  mai  semnificativ  este  faptul  că  nu  există  în 
doctrina naţională studii temeinice care ar soluţiona anumite probleme ce ţin de Partea Generală 
a Dreptului penal în contextul stabilirii răspunderii pentru şantaj, şi anume: nu au fost explicate 
regulile  concurenţei  de  norme  şi  ale  concursului  de  infracţiuni,  privite  în  raport  cu  art.189  CP 
RM. 
În această ordine de idei, cercetarea segmentară a infracţiunii de şantaj pe care am surprins-
o în literatura de specialitate a Republicii Moldova, semnificaţia ei ştiinţifică şi practică la etapa 
actuală de dezvoltare a legii penale fundamentează încă o dată oportunitatea investigării acestei 
componenţe de infracţiune, atât sub aspect teoretic, cât şi sub aspect aplicativ. De aceea, printre 
direcţiile  prioritare  de  cercetare  care  se  impun  în  studiul  de  faţă,  ţinând  cont  de  caracterul 
fragmentar pe care l-am surprins în materialele ştiinţifice cercetate la tema tezei, se numără:  
-  nuanţarea  specificului  şantajului  şi  coraportarea  acestuia  conţinutului  normativ  de  lege 
lata;  
- interpretarea legii penale în cauze concrete; 
-  determinarea premiselor şi cauzelor existenţei unei practici judiciare neunitare la aplica-
rea răspunderii penale pentru şantaj; 
- argumentarea clară, completă şi convingătoare a limitelor aplicării răspunderii penale în 
conformitate cu art.189 CP RM; 
- elaborarea unui model concret de perfecţionare a cadrului incriminator prevăzut la art.189 
CP RM. 
 
 

---

 
 
35 
 
1.3. Concluzii la Capitolul 1 
Generalizând  cele  expuse  privind  materialele  consacrate  tematicii  prezentei  teze  de  doc-
torat, putem remarca existenţa unor fluctuaţii de opinii vis-à-vis de subiectul şantajului, acestea 
fiind direct proporţionale cu faptul exponenţi ai căror legislaţii sunt oamenii de ştiinţă, dar, nu în 
ultimul  rând,  cu  perioada  publicaţiilor.  Printre  cei  mai  de  seamă  teoreticieni  care  au  cercetat 
problema  răspunderii  penale  pentru  şantaj  se  numără:  M.Bîrgău,  S.Brînză,  Iu.Larii,  D.Moiseev 
(Republica  Moldova);  Р.З.  Абдулгазиев,
 
А.В.  Башков,  А.И.  Бойцов,
 
Г.Н.
 
Борзенков,         
О.В.  Дмитриев,  Ю.Ляпунов,  Н.Ф.  Сафонов,  А.Г.  Уфалов  (Federaţia  Rusă);  Ю.Л.  Шевцов 
(Bielorusia);  В.Н.  Куц  (Ucraina)  etc.
 
Lucrările  acestor  reputaţi  autori  au  şi  constituit  baza 
ştiinţifico-teoretică a tezei,  iar concepţiile care se regăsesc în  studiile acestora ne-au permis  să 
determinăm unele probleme privind identificarea naturii juridice a faptei de şantaj, determinarea 
locului acesteia în sistemul infracţiunilor prevăzute în Partea Specială a legii penale, identificarea 
tipologiei concrete la  care se  referă  şantajul, interpretarea unor termeni  şi  noţiuni imprimaţi  în 
conţinutul  normativ  al  art.189  CP  RM,  identificarea  unor  carenţe  de  care  suferă  cadrul  incri-
minator etc.  
Trebuie  să  recunoaştem  că  patrimoniul  doctrinar  în  materie  de  şantaj  se  particularizează 
printr-un conţinut bogat şi diversificat, dar în acelaşi timp foarte controversat. Tocmai de aceea, 
a  susţine  că  tematica  şantajului  este  desuetă  în  legătură  cu  avalanşa  de  materiale  ştiinţifice  la 
această  temă  ar  însemna,  de  fapt,  neglijarea  calităţii  cercetării.  Mai  mult  ca  atât,  oamenii  de 
ştiinţă  străduie  să  dezvăluie  doar  anumite  segmente  ale  şantajului.  Astfel,  în  literatura  de  spe-
cialitate  se  omite  cercetarea  obiectului  imaterial  al  infracţiunii  de  şantaj;  un  spaţiu  restrâns  se 
acordă  investigării  particularităţilor  victimei  infracţiunii;  se  trece  sub  tăcere  relevarea  şi  argu-
mentarea încadrării în ipotezele în care cererea patrimonială este însoţită de mijloace care adesea 
nu  au  o  acoperire  juridico-penală  determinată;  nu  se  argumentează  completamente  opţinunea 
legiuitorului  de  a  imprima  grad  prejudiciabil  faptei  de  şantaj  în  lipsa  unor  urmări  imediate;  nu 
sunt identificate integral liniile de demarcare dintre şantaj şi infracţiunile conexe etc. 
Problema  ştiinţifică  actuală  de  importanţă  majoră  derivă  din  neconcordanţa  vădită  dintre 
conceptul formal şi cel material ale termenului „şantaj”, precum şi din necesitatea asigurării con-
secvenţei normelor juridico-penale şi, nu în ultimul rând, optimizării cadrului normativ în mate-
rie, ajustându-l la exigenţele impuse de principiul legalităţii incriminării. Statuăm anume asupra 
acestei  probleme,  având  în  vedere:  respectarea  prevederii  de  la  lit.e)  art.19  al  Legii  Republicii 
Moldova privind actele legislative, potrivit căreia: „terminologia, utilizată în actul elaborat, este 
constantă şi uniformă ca şi în celelalte acte legislative şi în reglementările legislaţiei comunitare; 
se va utiliza unul şi acelaşi termen dacă este corect, iar folosirea lui repetată exclude confuzia”; 

---