Universitatea de stat din moldova

 
 
38 
 
De  aceea,  la  interpretarea  incriminărilor  contra  patrimoniului,  trebuie  să  fie  luate  în 
considerare  elementele  structurale  ale  categoriei  juridico-civile  „patrimoniu”.  Potrivit  alin.(1) 
art.284 din Codul civil al Republicii Moldova [24], patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor 
şi  obligaţiilor  patrimoniale  (care  pot  fi  evaluate  în  bani),  privite  ca  o  sumă  de  valori  active  şi 
pasive  strâns  legate  între  ele,  aparţinând  unor  persoane  fizice  şi  juridice  determinate.  Şi  în 
literatura  de  specialitate  se  indică  asupra  faptului  că  patrimoniul  are  în  alcătuirea  lui  o  latură 
activă  şi  o  latură  pasivă:  „totalitatea  sau  universalitatea  drepturilor  patrimoniale  şi  obligaţiilor 
care  aparţin  unei  persoane”  [110,  p.10];  „totalitatea  drepturilor  şi  obligaţiilor  având  valoare 
economică, a bunurilor la care se referă aceste drepturi, aparţinând unei persoane ale cărei nevoi 
sau  sarcini  este  destinat  să  le  satisfacă”  [88,  p.13-14].  Aşadar,  latura  activă  este  formată  din 
valoarea tuturor drepturilor patrimoniale aparţinând unei persoane, iar latura pasivă este alcătuită 
din valoarea tuturor obligaţiilor patrimoniale ale unei persoane, adică datoriile evaluabile în bani 
pe care le are persoana titulară a patrimoniului. 
În  alt  context,  unii  autori  susţin  că  obiectul  juridic  generic  al  extorcării  (şantajului)  îl 
constituie proprietatea, ca o categorie economică şi juridică [221, p.66], sau relaţiile sociale de 
proprietate  [145,  p.21].  În  fond,  aceste  două  teze  nu  se  deosebesc  prin  nimic;  or,  categoria 
„proprietate în accepţiune economică” este similară noţiunii „relaţii sociale de proprietate”. 
Cu referire la sistemul nostru de drept, nu putem agrea asemenea alegaţii. În principal, ne 
motivăm  dezacordul  bazându-ne  pe  multiplele  metamorfozări  produse  în  contextul  tranziţiei 
societăţii moldoveneşti la economia de piaţă. Avem în vedere atât reforma social-economică, cât 
şi  adoptarea  Codului  penal  în  redacţia  din  2002,  care,  spre  deosebire  de  vechea  reglementare, 
statuează  asupra  denumirii  Capitolului  VI  al  Părţii  Speciale  a  Codului  penal  al  Republicii 
Moldova – „Infracţiuni contra patrimoniului”, ci nu asupra denumirii „Infracţiuni contra proprie-
tăţii”. Aşa cum corect a fost susţinut de către Ig.Botezatu, chiar dacă în varianta  rusă a textului 
de  lege  denumirea  capitolului  a  rămas  aceeaşi  –  „Преступления  против  собственности”,  nu 
„Преступления  против  имущества”,  dat  fiind  prevederile  art.13  din  Constituţia  Republicii 
Moldova,  prioritară  este  varianta  română  a  textului  legii  penale  [7,  p.108,  111],  ceea  ce 
acreditează teza potrivit căreia, de lege lata, nu proprietatea este protejată penaliceşte, ci tocmai 
patrimoniul.  
În literatura de specialitate română [60, p.444], precum şi în cea autohtonă [9, p.102-109], 
s-a  putut  remarca,  pe  bună  dreptate,  că  noţiunea  de  patrimoniu  este  cu  mult  mai  cuprinzătoare 
decât cea de proprietate, incluzând, în afara expresiei sale juridice – dreptul de proprietate, toate 
celelalte drepturi reale şi de creanţă, alături de obligaţiunile patrimoniale, precum şi orice situaţie 
care  prezintă  chiar  numai  o  aparenţă  de  drept.  Astfel  privite  lucrurile,  proprietatea  este  unul 

---

 
 
39 
 
dintre elementele patrimoniului şi, în virtutea importanţei sale, anume ea este enumerată expres 
în  alin.(1)  art.2  CP  RM  printre  categoriile  de  valori  sociale  fundamentale  protejate  de  legea 
penală, nu însă patrimoniul, acesta din urmă subînţelegându-se prin sintagma „ordinea de drept”. 
De aceea, reţinerea proprietăţii printre aceste valori nu trebuie să fie interpretată ca o discordanţă 
dintre valorile sociale declarativ protejate şi cele efectiv protejate penaliceşte.  Această necores-
pundere  terminologică  dispare  pe  fundalul  coraportului  de  parte-întreg  dintre  noţiunea  de  pro-
prietate şi cea de patrimoniu.  
Mai  mult  ca  atât,  abordând  latura  practică  a  acestei  probleme,  la  identificarea  obiectului 
juridic generic al infracţiunii nu putem neglija conţinutul incriminărilor prevăzute de articolele 
incluse  în  Capitolul  VI  al  Părţii  Speciale  a  Codului  penal  al  Republicii  Moldova.  Din  analiza 
tuturor incriminărilor dislocate în  Capitolul  „Infracţiuni  contra  patrimoniului”  rezultă  că dome-
niul de apărare penală vizează nu doar drepturile reale, dar şi drepturile de creanţă. Chiar dacă în 
contextul celor 14 componenţe de infracţiune (art.186 – art.199 CP RM) drepturile de creanţă au 
o  pondere  mai  mică  de  proeminenţă  decât  drepturile  reale,  prezenţa  primelor,  deşi  sumativă  
(art.189,  art.196  CP  RM),  nu  a  putut  să  nu  aibă  impact  asupra  conţinutului  obiectului  juridic 
generic.  Prin  urmare,  a  susţine  că  relaţiile  sociale  cu  privire  la  proprietate  apar  ca  obiect  al 
apărării penale înseamnă a îngusta sfera de protecţie juridico-penală specifică Capitolului VI al 
Părţii  Speciale  a  Codului  penal  al  Republicii  Moldova.  De  aceea,  are  dreptate  profesorul 
S.Brînză când afirmă că „titulatura „Infracţiuni contra patrimoniului” este, în raport cu apărarea 
oferită de legea penală, mai adecvată decât titulatura „Infracţiuni contra proprietăţii”, de vreme 
ce  legea  penală  exercită  această  apărare  sub  aspectul  menţinerii  poziţiei  faptice  a  bunurilor, 
poziţie care poate să derive din alte drepturi reale decât din dreptul de proprietate” [10, p.201].  
În definitiv, relaţiile sociale cu privire la patrimoniu alcătuiesc conţinutul obiectului juridic 
generic al infracţiunii de şantaj 
În  altă  ordine  de  idei,  din  conjunctura  incriminării  faptei  de  şantaj  rezultă  caracterul 
complex  al  acestei  infracţiuni.  De  aceea,  structura  obiectului  juridic  special  al  infracţiunii 
prevăzute  la  art.189  CP  RM  este  una  bipartită:  pe  de  o  parte,  este  format  din  obiect  juridic 
principal, iar, pe de altă parte, din obiect juridic secundar.  
Distingerea obiectului juridic principal al şantajului de obiectul juridic secundar pare a fi 
un subiect polemizat în literatura de specialitate. Aceasta se datorează, îndeosebi, faptului că la 
baza identificării obiectului juridic special este pus criteriul ierarhizării valorilor sociale protejate 
de legea penală. Iată de ce, unii autori consideră că, în rezultatul comiterii şantajului, în principal 
se  aduce  atingere  persoanei,  sub  aspectul  atributelor  sale,  precum:  viaţa,  sănătatea,  libertatea, 
onoarea şi demnitatea, iar în plan secundar sunt afectate relaţiile sociale cu privire la proprietate, 

---