Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 13
vincialism cu pretenţii de artă, după moda vremii. De două ori pe an, în rândul elevilor se prezintă spectacole teatrale. S-a păstrat o piesă comică anonimă, editată la Abrud în 1569, însă de un predicator unitarian, Karádi Pál,
Nicolaus Olahus. Cosmografia lui Honterus cunoaşte şaptesprezece ediţii, iar Valentin Wagner scrie o piesă, astăzi pierdută, destinată reprezentaţiilor şcolare, cu titlul Amnon incestiosus. La Braşov se tipăreşte Terenţiu în două ediţii (13), găsindu-se o nouă soluţie pentru popularizarea preceptelor umaniste în înlocuirea predicilor moralizatoare cu acest mijloc eficient de ridiculizare a trăsăturilor de caracter negative. În domeniul istoriografic, se remarcă Antonius Verantius, Johannes Lebel, cu poemul său despre originea Tălmaciului, Leonhardus Uncius, care consemnează evenimentele de la Attila în Poematum libri septem de
importantei epopei Ruinae Pannonicae, în prefaţa căreia, asemeni anticilor, formulează cu onestitate ideile care îl călăuzesc, această operă oferind, din- colo de anumite virtuţi artistice, şi un conţinut documentar de încredere. În privinţa acestor informaţii, unele pasaje ale operei sale pot fi citite în paralel cu însemnările lui Johannes Sommer, o altă figură remarcabilă a umanismului din Transilvania, evocator elegiac, cu inflexiuni tomitane, al domniei lui Iacob Eraclidul, Despot vodă (De clade Moldavica), la a cărui Schola Latina de la Cotnari funcţionează ca profesor de latină şi greacă. Literatura umanistă de expresie maghiară din Transilvania îşi revendică, de asemenea, câteva nume mari: Gasparus Heltus (Helth, Heltai), interpret al cronicii lui Bonfini şi al fabulelor lui Esop, având o bogată şi variată activitate în Clujul alăturat de o vreme centrelor umaniste anterior afirmate (Oradea, Alba-Iulia, Braşov, Sibiu), Baranyai Decsi János (Decius Barovius), în care principele Sigismund Báthory îşi pune mari speranţe şi care a fost timp îndelungat profesor la gimnaziul din Târgu Mureş, traducătorul, totodată, în limba maghiară al lui Sallustius, precum şi Zamozius (Szamosközy István), cel mai mare istoric umanist pe care l-a dat pământul transilvan. (Nicolaus Olahus descrie în opera sa Hungaria ţinutul dintre Someş, Tisa şi Munţii Maramureşului, de unde se trage Zamozius.) E neiertător în ce îl priveşte pe Sigismund Báthory, care cedase Transilvania lui Ferdinand, iar pe Mihai Viteazul îl vede ca pe un Hannibal valah. Galeria umanismului transilvănean este bogată şi prin Deidricius (Georg Deidrich), precum şi prin nume ca: Bogáti Fazekas Miklós, Fabricius, Ano- nimul din Taga, Csáktornyai Mátyás, Hunyadi Ferenc, Enyedi György, Huszti Péter, Cserényi Mihály, Varsányi György, Szegedi András – cu toţii harnici 14 ANTAL GYÖNGYVÉR prelucrători ai textelor eline, popularizând astfel, în spiritul umanismului protestant, modele mitologice şi eroice. În filosofia stoică (deşi umanismul promovase iniţial concepţia epicureică a bucuriei vieţii), se afirmă alte câteva pesonalităţi: Kovacsoczy Farkas (De laudibus illustrissimi Stephani Bathory, Veneţia, l571), Kassay Dávid Zsigmond (Dialogus – operă consolatoare), Vargyasi Dániel János (Disputatio philosophica de fortitudine) – continuatori, prin scris şi ca mod de viaţă, ai lui Epictetos, Seneca, Aristotel şi Cato. În secolul al XVI-lea funcţionează în Transilvania cinci tipografii. La Sibiu, Cluj, Alba-Iulia, Braşov şi Oradea se tipăresc cărţi în cinci limbi, primatul deţinându-l tipografia lui Heltai de la Cluj, rivala celei la care lucrau Hoffhalterii sau Honterus şi Wagner. Coexistenţa a patru confesiuni, catolic, lutheran, sacramentar (calvinist) şi antitrinitar (unitarian), grăieşte despre statutul riturilor consfinţit în adunarea naţională de la Turda, din anul l568. Venind la putere în l571, Ştefan Báthory interzice “înnoirile” religioase, însă, în următoarea adunare naţională (1572), se vede nevoit să le accepte. Spre deosebire de lutherani şi de calvinişti, cei ce mărturisesc ritul unitarian, cu centrul la Cluj, îşi exprimă credinţa trecând la fapte, devenind “aripa stângă, plebeiană, a Reformei din Transilvania” (14). Însă puterea lor rămâne una relativă, căci ei nu pot înfrânge nici nobilimea, nici biserica catolică. Umanismul târziu al secolului al XVII-lea este inaugurat de Háportoni Forró Pál, traducător al lui Curtius Rufus. Este unul din cei la care fac aluzie cronicarii moldoveni când îi ceartă pe cei care, în loc să recurgă la surse autorizate, citesc „basnele” din romanele populare. Valentin Franck, cultivator al stilului sentenţios, publică la Sibiu, în 1697, Hecatombe Sententiarum Ovidianarum Germanice imitatarum, o culegere de o sută de aforisme, traduse, unele, şi în româneşte sau ungureşte, altele numai în limba germană. În acest secol, istoriografia îşi urmează cursul prin Boithinus (Bojthi Veres Gáspár), care este continuatorul, mai modest, al lui Zamozius, scriind lucrarea, astăzi parţial pierdută, De rebus gestis magni Gabrielis Bethlen. Istoria secolului precedent preocupă şi alţi autori, precum pe Miles (Siebenbürgischer Würg-Engel) ori pe Bethlen Farkas; Georg Kraus prezintă în limba germană evenimentele secolului al XVII-lea.
cunoscută şi folosită de Miron Costin în documentarea cronicii sale, apare la Lyon, în l667. Scrierea face referiri, adesea eronate, la provenienţa populaţiilor din Ardeal, iar, în a doua sa parte, consemnează evenimentele de aici, dintre anii 1382-1662. Cu această cronică de tinereţe, meritorie, se
Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|