Universitatea de stat din moldova

 
 
153 
 
În  cazul  infracţiunii  de  la  lit.f)  alin.(2)  art.164  CP  RM,  interesul  material,  ca  motiv  al 
răpirii unei persoane, apare în calitate de element circumstanţial de ordin subiectiv. Fiind atribuit 
la  categoria  motivelor  josnice,  în  doctrina  autohtonă  [11,  p.5] s-a  enunţat  că  interesul  material  
constă  în  orice  folos,  beneficiu  sau  avantaj  material,  direct  sau  chiar  indirect,  nu  însă  într-o 
simplă  satisfacţie  morală.  Totodată,  se  susţine,  întemeiat,  că,  de  cele  mai  multe  ori,  interesul 
material adoptă forma motivului generat de necesitatea făptuitorului de a obţine sau de a reţine 
un câştig material [11, p.6].  
De aici apare ca firească întrebarea: poate fi pus semn de egalitate între interesul material şi 
motivul de cupiditate? După unii autori [112, p.54], motivul de cupiditate se bazează pe interesul 
material, însă aceste două noţiuni nu sunt echivalente. Motivul de cupiditate constituie nu orice 
interes  material,  ci  doar  interesul  material  de  a  extrage  un  profit.  Altfel  spus,  motivul  de 
cupiditate  îndreaptă  conduita  făptuitorului  spre  obţinerea  unor  noi  valori  materiale,  astfel 
lărgindu-se  sfera  patrimonială  a  făptuitorului.  În  general,  motivul  de  cupiditate,  susţine 
profesorul  S.Brînză,  se  prezintă  ca  unul  dintre  aspectele  interesului  material,  şi  anume:  ca 
năzuinţă de a obţine un venit material pentru făptuitor sau pentru alte persoane. În continuarea 
ideii  sale,  autorul  indicat  supra  reiterează  că  năzuinţa  de  a  fi  scutit  de  cheltuieli  materiale  – 
celălalt aspect al interesului material – nu reprezintă motivul de cupiditate. O poziţie similară o 
regăsim  şi  în  lucrarea  autorului  Ig.Botezatu  [7,  p.228].  Potrivit  acestuia,  noţiunea  de  motiv  de 
cupiditate  presupune  năzuinţa  făptuitorului  de  a  obţine  foloase  materiale  pentru  satisfacerea 
propriilor necesităţi sau a necesităţilor unor persoane terţe.  
Considerând ca întemeiate opiniile enunţate, ne aliniem punctului de vedere, potrivit căruia 
motivul  de  cupiditate  şi  interesul  material  nu  au  un  conţinut  identic,  ultimul  fiind  mai  larg. 
Aceste noţiuni au ca punct de tangenţă doar imboldul făptuitorului de a obţine un folos, beneficiu 
sau  avantaj  patrimonial.  Aşadar,  motivul  de  cupiditate  se  subscrie  în  interesul  material,  astfel 
încât orice motiv de cupiditate reprezintă un interes material, însă nu orice interes material este 
neapărat un motiv de cupiditate. În acelaşi timp, motivul de cupiditate, în cazul faptei incriminate 
la  alin.(4)  art.189  CP  RM,  nu  constituie  semn  secundar  obligatoriu  al  laturii  subiective.  În 
schimb,  scopul  de  cupiditate  este  un  semn  secundar  obligatoriu  al  şantajului;  or,  infracţiunea 
prevăzută la art.189 CP RM, sub aspect tipologic, face parte din  categoria infracţiunilor având 
scop de cupiditate, dar care nu sunt săvârşite prin sustragere. 
Delimitarea precisă a celor două infracţiuni comparate în funcţie de elementele constitutive 
ale acestora este în măsură să asigure o încadrare juridică corectă a faptelor comise. Chiar dacă 
criteriile  de  delimitare  şi  comparare  relevate  conţin  un  aspect  teoretizat,  ele  sunt  în  măsură  să 
ajute subiecţii împuterniciţi cu aplicarea în concret a legii penale în situaţiile în care se confruntă 

---

 
 
154 
 
cu  asemenea  dileme.  Ne  ajută  în  practică  şi  pct.15  alin.(4)  din  Hotărârea  Plenului  CSJ  a  RM 
nr.16/2005, care stabileşte, cu titlu exemplificativ, sfera de aplicabilitate a prevederilor de la lit.f) 
alin.(2)  art.164  CP  RM.  Astfel,  în  acord  cu  această  interpretare  cazuală,  răspunderea  penală 
pentru  răpirea  unei  persoane  din  interes  material  (lit.f)  alin.(2)  art.164  CP)  va  fi  incidentă  în 
situaţiile:  
- când victima este răpită pentru o anumită perioadă de timp pentru a o lipsi de posibilitatea 
de a încheia o tranzacţie profitabilă sau de a lua parte la o licitaţie etc.; 
- când făptuitorul îşi sporeşte activul patrimonial pe seama victimei;  
-  când  făptuitorul  manifestă  dorinţa  de  a  obţine  un  câştig  material  pentru  a  executa  în 
schimb comanda de răpire; 
- în alte cazuri, când făptuitorul răpeşte o persoană, având scopul de a obţine sau a reţine la 
el un câştig material, ori de a se elibera de cheltuieli materiale, deşi nu formulează cererea de a i 
se  transmite  bunuri  străine  sau  dreptul  asupra  acestora,  ori  de  a  fi  săvârşite  acţiuni  cu  caracter 
patrimonial. 
Însă,  nu  în  toate  cazurile  în  practica  judiciară  se  ţine  cont  de  aceste  linii  de  demarcare. 
Astfel, într-o speţă, P.A., L.V. şi C.L. au fost condamnaţi prin sentinţa Tribunalului Chişinău din 
13  mai  2003  în  baza  art.125  alin.(4)  şi  art.116  alin.(2)  CP  RM  în  redacţia  din  1961,  adică 
pentru dobândirea prin şantaj a avutului însoţită de răpirea rudei proprietarului în concurs cu 
privaţiunea ilegală de libertate săvărşită într-un  mod  primejdios pentru  viaţa  sau  sănătatea  
părţii    vătămate.  Însă,  prin  Decizia  Colegiului  penal  lărgit  al  Curţii  Supreme  de  Justiţie  din     
22 iunie 2004 a fost pronunţată o nouă hotărâre, prin care P.A., L.V. şi C.L. au fost condamnaţi 
în  baza  art.164  alin.(2)  lit.d),  e),  f)  CP  RM  în  redacţia  din  2002,  adică  pentru  răpirea  unei 
persoane  săvârşită  cu  bună-ştiinţă  asupra  unui  minor,  de  două  sau  mai  multe  persoane,  din 
interes material. În fapt, P.A., L.V. şi C.L., în urma unei înţelegeri prealabile, la propunerea lui 
P.A., care urmărea  scopul realizării intenţiei  criminale de extorcare a averii proprietarului, la 
21 mai 2001, aproximativ la ora 08:00, s-au apropiat cu un automobil neidentificat de organul 
de urmărire penală de marca „VAZ-2106” de Complexul sportiv „Rezerve de muncă”, situat pe 
str. Trandafirilor, mun. Chişinău, unde minorul C.D. făcea sport. În timpul când C.D. trecea pe 
lângă  automobil,  P.A.  s-a  apropiat  de  el  şi  cu  ajutorul  lui  L.V.  şi  C.L.  l-a  urcat  forţat  în 
automobil, răpindu-l. Aflându-se în automobil, P.A. l-a lovit pe C.D. în regiunea capului cu un 
corp contondent şi, ameninţându-l cu moartea, făptuitorii l-au dus pe minor în s. Mileştii Mici, r-
nul  Ialoveni,  unde  l-au  ascuns  într-un  subsol.  În  aceeaşi  zi  P.A.  şi  C.L.  i-au  comunicat  prin 
telefon  lui  C.S.  despre  răpirea  fiului  şi,  ameninţându-l  că  îi  vor  omorî  copilul,  au  cerut 
răscumpărare 40 000 dolari SUA pentru eliberarea victimei [83]. 

---