Universitatea de stat din moldova

 
 
151 
 
pct.15 al Hotărârii Plenului CSJ a RM nr.16/2005. Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău nu a 
ţinut  însă  cont  de  explicaţia  de  la  pct.15  al  Hotărârii  Plenului  CSJ  a  RM  nr.16/2005,  potrivit 
căreia  o  etapă  indispensabilă  cumulativă  răpirii  victimei  este  şi  luarea,  în  pofida  voinţei,  şi 
deplasarea victimei de la locul permanent sau provizoriu (locul de trai, de muncă, de odihnă, de 
tratament  etc.),  ceea  ce  nu  s-a  reţinut  în  cauza  cercetată.  Lipsa  unei  dintre  cele  trei  etape 
succesive  ale  răpirii  presupune  inexistenţa  acestei  fapte.  De  aceea,  consemnăm  că  reţinerea  lui 
M.S. de către S.S., în contextul infracţiunii de şantaj, se absoarbe în mod natural de către art.189 
CP RM, deoarece reţinerea a durat atât timp cât a fost realizată acţiunea  principală – cerinţa de a 
transmite 400 euro, însoţită de acţiunile adiacente – aplicarea violenţei, ameninţarea cu moartea. 
Dacă  însă  privarea  de  libertate  excede  segmentul  de  timp  cât  durează  realizarea  uneia 
dintre  acţiunile  principale  însoţite  de  una  dintre  acţiunile  adiacente  ale  şantajului  sau  se  săvâr-
şeşte anterior comiterii propriu-zise a şantajului, atunci sunt suficiente temeiuri de a aplica solu-
ţia concursului de infracţiuni dintre şantaj şi privaţiunea ilegală de libertate (art.166 CP RM). De 
exemplu,  privarea  de  libertate  a  rudelor  sau  apropiaţilor  proprietarului  în  limitele  temporale 
dintre  înaintarea  cerinţei  cu  caracter  patrimonial,  însoţite  de  una  dintre  acţiunile  adiacente  ale 
şantajului,  ori  după  aceste  acţiuni,  de  exemplu  –  până  la  dobândirea  bunurilor  cerute,  excede 
latura  obiectivă  a  şantajului,  motiv  pentru  care  se  încadrează  potrivit  art.189  în  concurs  cu 
art.166 CP RM. 
Cu  referire  la  ipoteza  înaintării  cerinţelor  cu  caracter  patrimonial  sau  a  uneia  dintre 
modalităţile  acţiunii  adiacente  a  şantajului,  însoţite  de  privaţiunea  ilegală  de  libertate  a 
proprietarului,  posesorului  sau  deţinătorului,  a  rudelor  sau  apropiaţilor  acestora,  trebuie  să 
recunoaştem  că  în  lipsa  uneia  dintre  acţiunile  principale  sau  adiacente  nu  putem  vorbi  despre 
consumarea infracţiunii de şantaj. De aceea, dacă făptuitorul, privând victima de libertate, înain-
tează doar cerinţa cu caracter patrimonial, aceasta nefiind urmată de una din acţiunile adiacente, 
sau realizează doar una dintre modalităţile acţiunii adiacente, fără a înainta una dintre cerinţele 
cu caracter patrimonial, în ambele ipoteze din cauze independente de voinţa făptuitorului, atunci 
vom  fi  în  prezenţa  tentativei  la  infracţiunea  de  şantaj  în  concurs  cu  privaţiunea  ilegală  de 
libertate, dacă aceasta depăşeşte aspectul temporal necesar şi suficient comiterii laturii obiective 
a infracţiunii de şantaj. Aşa cum am demonstrat anterior, această alegaţie nu intră în contradicţie 
cu regula  care a  fost infiltrată în  teoria dreptului  penal  material  [8, p.267],  precum  că,  în  cazul 
infracţiunilor cu componenţe formale, nu este posibilă realizarea acţiunilor de tentativă.  
Schimbând vectorul problematicii care rezultă din sediul materiei cercetate, ne vom orienta 
demersul nostru ştiinţific în cele ce urmează spre delimitarea faptei prevăzute la alin.(4) art.189 
CP  RM  de  răpirea  unei  persoane  săvârşită  din  interes  material  (lit.f)  alin.(2)  art.164  CP  RM). 

---

 
 
152 
 
Această necesitate se desprinde din existenţa anumitor puncte de convergenţă vădite dintre cele 
două incriminări. Aceste asemănări sunt următoarele:  
- obiectul juridic secundar al ambelor infracţiuni îl pot constitui relaţiile sociale cu privire 
la  libertatea  psihică  a  persoanei,  atunci  când  răpirea  se  realizează  prin  intermediul  acţiunii 
adiacente – prin ameninţarea cu aplicarea violenţei; 
- ambele infracţiuni comparate sunt infracţiuni cu componenţe formale, pentru consumarea 
lor nefiind obligatorie survenirea vreunor urmări prejudiciabile;  
- forma şi tipul de vinovăţie ale ambelor infracţiuni este intenţia directă; 
- în cazul ambelor infracţiuni, subiectul este persoana fizică responsabilă care la momentul 
săvârşirii faptei a atins vârsta de 14 ani. 
Dar,  între  cele  două  infracţiuni  confruntate  există  şi  suficiente  deosebiri.  În  primul  rând, 
linia de demarcare dintre răpirea unei persoane din interes material şi şantajul însoţit de răpirea 
proprietarului,  posesorului  sau  deţinătorului,  a  rudelor  sau  apropiaţilor  acestora  o  constituie 
obiectul juridic special principal. Astfel, în cazul infracţiunii de la lit.f) alin.(2) art.164 CP RM 
obiectul juridic special principal este reprezentat de relaţiile sociale cu privire la libertatea fizică 
a persoanei, pe când în cazul faptei incriminate la alin.(4) art.189 CP RM obiectul juridic special 
principal, aşa cum am statuat anterior, îl constituie relaţiile sociale cu privire la patrimoniu, care 
au în conţinutul lor un drept real sau, după caz, un drept de creanţă. Libertatea fizică a persoanei 
apare, însă, ca obiect juridic special adiacent.  
Este adevărat că, atunci când răpirea este săvârşită prin aplicarea violenţei fizice, obiectul 
material  al  celor  două  infracţiuni  îl  poate  reprezenta  corpul  persoanei.  Însă,  în  cazul  alin.(4) 
art.189 CP RM acesta va apărea pe post de obiect material facultativ.  
Spre deosebire de răpirea unei  persoane din  interes material,  în  cazul  alin.(4) art.189 CP 
RM  victima  este  nu  un  obiectiv,  ci  un  mijloc  de  presiune  asupra  destinatarului  cererii 
patrimoniale.  
Sub  aspectul  laturii  obiective,  fapta  prejudiciabilă  prevăzută  la  alin.(4)  art.189  CP  este 
formată din una dintre acţiunile principale însoţită de acţiunea adiacentă – răpirea proprietarului, 
posesorului sau deţinătorului, a rudelor sau apropiaţilor acestora. În contrast, în cazul infracţiunii 
prevăzute la lit.f) alin.(2) art.164 CP, de regulă, avem o latură obiectivă simplă. Doar în anumite 
situaţii răpirea unei persoane poate fi însoţită de aplicarea violenţei, de ameninţarea cu aplicarea 
violenţei,  de  înşelăciune,  abuz  de  încredere  etc.  Acestea  din  urmă  apar  pe  post  de  acţiuni 
adiacente. Deci,  răpirea  persoanei va constitui  acţiunea principală în  cazul  lit.f) alin.(2) art.164 
CP RM, iar în cazul alin.(4) art.189 CP RM – acţiune adiacentă.   

---