Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 37
Preocupările lui Olahus pe tărâmul limbii eline nu se limitează, însă, numai la traduceri. El însuşi scrie versuri în această limbă; ca dovadă a calităţii artistice, se cunoaşte că una a fost tradusă în latină de prietenul său Craneveldius, care îi dă de ştire din Malines, pe 20 noiembrie 1536: “M-am delectat cu poezia ta în greceşte [trimisă în 8 noiembrie] […]. Negreşit, ea este atât de frumoasă, încât nici cetatea Atena însăşi nu ar putea să dea naştere uneia mai şlefuite şi mai erudite […]” (99). Afirmaţia este “dreasă” puţin mai departe: “Nu s-a putut, totuşi, să-mi scape din vedere acele părţi, care – sub rezerva judecăţii senioriei tale – ar putea să fie redactate ceva mai armonios” (100). Oricum, a găsit suficiente motive pentru a traduce în latină acest epitaf consacrat lui Erasmus, publicat de Ruthgerius Rescius la Louvain, împreună cu elegia pe aceeaşi temă şi cu alte trei epitafuri olahiene, precum şi cu versurile dedicate lui Erasmus de alţi umanişti (101). Scrisorii menţionate, Craneveldius îi ataşează şi versiunea sa latină, cu precizarea de rigoare: “Epitaful din limba greacă, scris de tine, l-am tradus astfel”:
omagială, tipărită, probabil, pe cheltuiala lui Olahus, acestuia i-au revenit o sută de exemplare (103). O altă poezie scrisă greceşte de Olahus, pe care Stephanus Hegedüs o publică cu numărul 15, la pagina 379 a ediţiei sale, este un epitaf al Clarei de Újlak, mama episcopului de Győr, prietenul umanistului:
„`Ermhj isanemoj koilwi kullhnios antrwi
Rabdon ecwn crushn aggeloj ouranioj
Eipen twi Klaraj uiwi poludakruoenti,
Eileto thn qanatoj, moira te deinotath
Ou qanen alla bioi asteroenta bion
`Hn d`agaqhn juchn kolpon proti olbion hxa
`Aqanaton Zhnoj domoj est` agaqwn.
Swmati twi autwi keusomai enqad agwn
`Wj `ote swma juchj kala erg` eponounto
Olbia twn makarwn isa labwsi biwn. ” Piesa face parte dintr-o suită de cinci pe aceeaşi temă, din care patru în 38 ANTAL GYÖNGYVÉR limba latină. Pe următoarea pagină a ediţiei, dintre cele trei traduceri latine (în codice, la pagina 7), vădind admiraţia colegilor de breaslă Hipper András, Franciscus de Burgundia şi Jacobus Danus, este selectată cea care editorului i-a părut mai fidelă: a lui Hipper. Versurile au un caracter consolatoriu şi mesianic, aducându-l în prim-plan, în calitate de mesager divin pseudocreştin, pe zeul Marte; acesta se adresează fiului defunctei cu cuvinte asemănătoare celor rostite, într-o altă poezie, de Apollo, venit pe pământ, în visul poetului, spre a-l mângâia în jalea pierderii fratelui său, Matheus (104). Sub semnul umanismului înturnat către Antichitate, prelatul catolic nu ezită să folosească simbolurile precreştine în slujba bisericii sale; ca o trăsătură a versurilor lui Olahus, invocarea lui Dumnezeu nu exclude prezenţa în text a lui Jupiter – fenomen propriu acestei epoci –, ambii fiind numiţi “Tată ceresc”. Creaţia în versuri a lui Nicolaus Olahus, cu câteva valoroase excepţii, se compune din epigrame, în sens primar: poeme scurte. Doar câteva din poeziile sale, printre care cea referitoare la casierul reginei Maria, la întrecerea cireşelor sau la instinctele primare ale femeii (105), corespund accepţiei moderne a epigramei. Deoarece versurile lui Olahus, în pofida bogăţiei tematice, sunt, în general, asemănătoare ca întindere, tip de vers sau stil, prezentând aceeaşi unitate în diversitate ca şi Antologia palatină, ele pot fi apropiate de corpusul epigramelor din volumul menţionat, pornind de la câteva consideraţii făcute de traducătoare în prefaţa culegerii menţionate: “Epigrama greacă veche era la origine, cum o arată şi înţelesul numelui său, un text scurt care se scria sau se grava pe ceva, o inscripţie […], un ex-voto […]. Apoi, […] s-au făcut mici poeme, constituindu-se într-o specie literară aparte […]. Cele mai vechi erau în proză, apoi ele s-au scris în versuri, de obicei în distihul elegiac […]. Aceste epigrame aveau un conţinut foarte variat, erau, de fapt, mici poeme lirice scurte, de 2-12 versuri, de obicei remarcându-se printr-o concentrată încărcătură emoţională, […], care, tocmai datorită scurtimii lor, erau nevoite să se prezinte într-o formă stilistică deosebit de îngrijită, strălucind prin concizie şi sugestivitate. Epigrama, în înţelesul ei modern, cu ascuţiş satiric şi adresă precisă, a apărut ulterior în literatura latină, cu Marţial” (106). Aceste remarci caracterizează şi creaţia poetică a lui Nicolaus Olahus, fapt concretizat fie prin oralitatea unor versuri, care ar comporta o transpunere în proză, fie, în cazul altora, prin nepotrivirea conţinutului cu sobrietatea impusă de utilizarea distihului elegiac, prin finalitatea “inscriptivă” a textului şi, în ansamblu, prin întinderea redusă, uneori la doar două versuri; la acestea se adaugă o tematică diversă: elogierea sau satirizarea unor trăsături de caracter, urări de bun augur, euforia unor sărbători religioase sau carnavaluri, atmosfera bahică a unor petreceri, universul livresc, mitologia, sfaturi literare adresate prietenilor,
Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|