Ion pachia tatomirescu I dum

 v v ).

%n antichitatea greco-latin@, coriambul s-a constituit din dou@ silabe lungi-accentuate ^ncadr$nd dou@ scurte silabe neaccentuate; elementele formate ale numelui sunt choreu + iamb; troheul antic era alc@tuit dintr-o silab@ lung@-accentuat@ }i o scurt@ silab@ neaccentuat@; silaba lung@-accentuat@ putea fi substituit@ de dou@ „scurte“, cele trei scurte silabe constituindu-se de fapt ^n choreu; ^n prozodia modern@, coriambul rezult@ de fapt dintr-un troheu („choreu“) }i un iamb. %n poezia rom$n@, coriambul ^}i datoreaz@ „circuitul“ celebrei „scheme“ / armoniz@ri prozodice din «Sara pe deal» de Mihai Eminescu.

 Cosmogonie / cosmogenez@

(din gr. kosmos, „univers“ + gonos, „origine“ / genesis, „na}tere“)

Cosmogonia – sau cosmogeneza – desemneaz@ fie ramura astronomiei care studiaz@ originea }i evolu]ia universului / universurilor, fie ramura mitologiei ce abordeaz@ miturile, sau ciclurile de mituri despre crea]ia lumii.
 Cre}tinismul

(din cre}tin – < Christ / Iisus Hristos + suf. -in – + suf. -ism)

Cre}tinismul este religia monoteist-triadic@ (Sf$nta Treime / Trinitate: Dumnezeu-Tat@l, Fiul }i Duhul Sf$nt), în a c@rei dogm@ profund cristalizat@ se relev@: (I) Treimea Dumnezeirii / Unitatea %ntreit-ipostatic@ este lamura Cre}tinismului: a) «tradi]ia apusean@ porne}te de la unitatea firii dumnezeie}ti la identitatea persoanelor»; b) «tradi]ia r@s@ritean@ pleac@ de la realitatea ipostasurilor în care Se manifest@ Dumnezeu la consubstan]ialitatea lor, urm$nd principiul c@ identitatea lucr@rii probeaz@ unicitatea naturii.»; «Tat@l este izvorul dumnezeirii (arche) nen@scut }i necauzat, principiul paternit@]ii, consubstan]ialit@]ii }i ini]iatorul necauzat al lucr@rii; Fiul are existen]a de la Tat@l prin „na}tere“ din ve}nicie, iar prin Duhul ia trup omenesc }i Se manifest@ în lume; Duhul prime}te existen]a de la Tat@l prin „purcedere“, dar e dat, trimis }i manifestat prin Fiul.» (BDTO, 406 sq.); (II) Iisus Hristos, exercit$ndu-}i autoritatea de înv@]@tor-prooroc, f@r@ a desfiin]a Legea Veche – din Vechiul Testament (prin lege în]eleg$ndu-se „porunca dat@ omului de Dumnezeu ca norm@ a binelui }i a libert@]ii“), „instaureaz@ Legea cea Nou@“, a noii porunci: „S@ v@ iubi]i unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, a}a }i voi s@ v@ iubi]i unul pe altul“; «Legea Vechiului Testament, mai ales a}a cum a fost prezentat@ în religia }i morala fariseilor }i c@rturarilor, nu mai este totu}i criteriul sau poarta de intrare în Cre}tinism; dac@ Legea s-a dat prin profe]i, harul }i adev@rul s-au dat prin Iisus Hristos; (...) Legea Noului Testament este „Evanghelia lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu“, „Vestea cea bun@“; spre deosebire de Legea veche, care are o func]ie pedagogic@ }i legislativ@, Evanghelia este o lege a harului care d@ruie}te puterea libert@]ii }i r@scump@r@rii, a bucuriei }i a f@g@duin]elor; astfel, poarta de intrare în morala cre}tin@ este libertatea harului, nu constr$ngerea legii }i a pedepsei; credin]a este un act de ascultare în libertate, nu observarea legii din supunere.» (ibid); (III) înv@]@tura despre «cele trei legi» – formulat@ de dacorom$nul Maxim M@rturisitorul (580 – 13 august 662) – gr@ie}te despre legea «cea natural@, care îndeamn@ la o via]@ „ra]ional@“ prin afinitatea }i solidaritatea fireasc@ între oameni, (despre legea) cea scris@, care promoveaz@ egalitatea }i dreptatea între oameni prin for]a dreptului }i frica de pedepse (}i despre legea) harului, care ne înva]@ s@ iubim pe al]ii „în chip dumnezeiesc“, adic@ s@ aplic@m altora iconomia pe care Dumnezeu ne-a aplicat-o nou@» (BDTO, 235 / CPatr, 280 sq.); (IV) dogma de la Niceea, din 325, stabile}te c@ FIUL ESTE DE-O FIIN[~ {I CO-ETERN CU TAT~L; (V) Simbolul Credin]ei – crezul sinoadelor de la Niceea (325) }i de la Constantinusa / Constantinopol (381) – a fost considerat de Sinodul Ecumenic de la Calcedon, din anul 451, drept cea mai autentic@ expresie a credin]ei Bisericii Universale: «1. Cred / Credem într-Unul Dumnezeu, Tat@l Atot]iitorul, F@c@torul Cerului }i al P@m$ntului, al tuturor v@zutelor }i nev@zutelor. 2. {i într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul N@scut, care din Tat@l S-a n@scut mai înainte de to]i vecii; lumin@ din lumin@, Dumnezeu adev@rat din Dumnezeu adev@rat, n@scut, nu f@cut, Cel de o fiin]@ cu Tat@l, prin Care toate s-au f@cut; 3. Care pentru noi, oamenii, }i pentru a noastr@ m$ntuire, S-a pogor$t din ceruri }i S-a întrupat de la Duhul Sf$nt }i din Maria Fecioara }i S-a f@cut om; 4. {i s-a r@stignit pentru noi în zilele lui Pon]iu Pilat, }i a p@timit, }i S-a îngropat; 5. {i a înviat a treia zi, dup@ Scripturi; 6. {i S-a în@l]at la ceruri }i }ade de-a dreapta Tat@lui; 7. {i iar@}i va s@ vin@, cu slav@, s@ judece viii }i mor]ii; a Sa împ@r@]ie nu va avea sf$r}it; 8. {i întru Duhul Sf$nt, Domnul de-via]@-F@c@torul, Care din Tat@l purcede; Cel ce împreun@ cu Tat@l }i cu Fiul este închinat }i sl@vit, care a gr@it prin prooroci; 9. {i într-una sf$nt@, sobornic@ }i apostolic@ Biseric@; 10. M@rturisesc un Botez întru iertarea p@catelor; 11. A}tept învierea mor]ilor; 12. {i via]a lumii ce va s@ vin@. Amin.» (BDTO, 113).

Sinodul I Ecumenic de la Niceea }i arianismul. La Sinodul I Ecumenic de la Niceea, convocat / patronat de ^mp@ratul dacorom$n Constantin cel Mare, ^n anul 325, ivitu-s-a primul cristal al dogmei Cre}tinismului, Simbolul Credin]ei, ^n opozi]ie }i condamn$nd arianismul, curent religios puternic, al c@rui nume provine de la Arie / Arius (aprox. 250 – 336), un preot din Alexandria-Egipt («excomunicat ^n 318 de Alexandru, episcop de Alexandria, pentru c@ afirmase c@ Hristos este ierarhic inferior lui Dumnezeu-Tat@l»), care sus]inea: «Cuv$ntul este, dup@ natur@, radical diferit de Tat@l }i subordonat Acestuia. Tat@l }i Fiul au dou@ naturi diferite }i separate. Tat@l este ve}nic, nu are ^nceput }i este necreat, pe c$nd Fiul are un ^nceput, fiind creat mai t$rziu, de la Tat@l, din ceea ce nu exist@, din nefiin]@. Tat@l a existat ^nainte de Fiul. (...) dac@ Fiul ar fi f@r@ ^nceput, atunci ar fi fratele Tat@lui, nu Fiul Acestuia.» (BDTO, 130).

Aceste principii ale Cre}tinismului s-au cristalizat ^n mai bine de trei secole; «Iisus Hristos, din Nazaretul Galileii, n@scut la ^nceputul erei de fa]@ }i r@stignit, potrivit tradi]iei, ^n prim@vara anului 33, st@ ^n centrul religiei cre}tine; via]a }i scurta lui apari]ie de Mesia sunt descrise de Evanghelii.» (ECDrel, 99).

Cre}tinismul pelasgo-thraco-dacic / valahic, sau dacorom$nesc, Biserica Ortodoxismului în Pelasgo-Thraco-Dacia / Dacorom$nia. Dup@ cum s-a mai relevat, marele popor al Pelasgilor, cel mai mare din Europa, al doilea ca m@rime, din Eurasia – dup@ cum confirm@ cercetarea istoriilor de la Herodot ^ncoace, nu a disp@rut ^n neant; urma}ii de azi ai Pelasgilor – dup@ cum s-a demonstrat }i prin lucrarea legilor lingvistice asupra etnonimului – Pelasgi > Belaghi > Blachi > Vlahi (cf. TIR, I, 122 sq.) – sunt Valahii / Vlahii (adic@ Dacorom$nii / Rom$nii – a}a cum au decis imperiile, la 24 ianuarie 1859, s@ ne numim: nu Principatele / Statele Unite ale Valahilor, ci Rom$nia, spre a nu se trezi con}tiin]a na]ional@ valahic@ }i setea de re-Unire }i de libertate, o astfel de putere valahic@ / dacorom$neasc@ put$nd s@ pulverizeze imperiile de atunci }i de oric$nd ale Europei). Revenind la Pelasgii acelei Old European Civilization (M Gimbutas – Universitatea din California), preciz@m c@, din punct de vedere religios, ei s-au divizat ^n Dax / Daci („oameni sfin]i“), monotei}tii Zalmoxianismului, }i Thrax („^nchin@tori la idolii vechi ai Cogaionului, la draci“); de altfel, aveau c$teva sute de nume, dup@ provinciile, sau „]@rile de r$uri / mun]i“ ^n care erau a}eza]i – de la Alpi c@tre Marea Baltic@, p$n@ pe Vistula }i Pripet, p@n@ la Don / Volga, p$n@ la Marea Masage]iei }i Caucaz, p$n@ la Marea Neagr@, ori la Marea de Marmara, la Marea Thracic@ / Egee, la Marea Adriatic@ etc. –, numindu-se cam tot a}a cum se numesc }i azi locuitorii Rom$niei: b@n@]eni („din [ara Banatului“), olteni (din [ara Alutuaniei / Olteniei), munteni (din [ara Munteniei / Vl@siei), dobrogeni (din [ara Dynogaetiei / Dobrogei, fosta provincie imperial-roman@ Sci]ia Mic@), moldoveni (din [ara Moldadava / Moldova), bucovineni (din [ara Bucovinei), maramure}eni (din [ara Maramure}ului), ardeleni (din Terra Aruteliensis / [ara Ardealului), cri}eni (din Crissiana / [ara Cri}urilor), vlahi-de-Istria (savan]ii le-au zis: istrorom$ni), vlahi / cu]ovlahi, sau macedorom$ni / arm$ni, de Albania, Macedonia, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, Greci, Vlahi de Meglen-Grecia (meglenorom$ni) etc. Str@inii au }tiut s@-i dezbine }i s@-i ^nrobeasc@, ^ncep$nd cu Imperiul Roman, continu$nd cu imperiile Evului Mediu – Otoman / Turc, Austro-Ungar, Rus / [arist, ori cu Imperiul Rusiei Comunist-sovietice din secolul al XX-lea; nu este cazul vreunei ^mp@un@ri prin istorii cu faptul c@ niciodat@, de la Imperiul Roman p$n@ la Imperiul Sovietic din secolul al XX-lea, ^ntregul Valahimii / Dacorom$nimii nu a putut fi st@p$nit numai de un imperiu, ci numai prin unirea for]elor imperiilor; dureros este adev@rul c@ la ora actual@ marele popor al Pelasgilor–Belaghilor / Blachilor–Vlahilor a fost profund sf$rtecat de ro]ile din]ate ale imperiilor ce s-au ^mbinat la Dun@re / Carpa]i, cum s-a mai spus, a fost iremediabil zdren]uit / „forfecat“. Din orizontul anului 1600 ^. H., de la monoteist-tetradic@ a Zalmoxianismului, Pelasgo-Dacii, din ordinele Cavalerilor Cogaionului / Zalmoxianismului, sau, cum le zic istoricii de azi, Cavalerii Dun@reni / Danubieni, au impus ^n ^ntregul bazin al Dun@rii, ^n ^ntreaga Peninsul@ Balcanic@ }i ^n provincii / „]@ri“ din Anatolia – Bithinia, Frigia, Capadochia („capul“ / „cap@tul“ Daciei) etc. – noua religie. %n secolul I al erei noastre, c$nd a ap@rut monoteismul triadic al Cre}tinismului, Pelasgo-Dacii, av$nd peste un mileniu }i jum@tate de credin]@ ^ntr-un singur Dumnezeu, ^naintea tuturor celorlalte popoare, Pelasgo-Dacii, }tiind deja care era fa]a nev@zut@ a scenariului misteric / ini]iatic al trimiterii ^n cer a Solului prin aruncarea ^n trei suli]e („c@zut ^n neverosimil“) au ^mbr@]i}at ^n mas@ noua religie propov@duit@ la Dun@re de Sf$ntul Apostol Andrei – ce a avut un succes extraordinar, f@c$ndu-l invidiat de ceilal]i apostoli. Biserica Ortodoxismului din Pelasgo-Dacia / Valahia – gra]ie Sf$ntului Andrei – are ob$r}ii apostolice, put$ndu-se afirma – pe baza datelor istoric-arheologice – c@ Poporul Pelasgo-Dacilor / Valahilor (dacorom$nilor) este primul popor din lume trecut ^n mas@ (peste 75 / 80 la sut@) la Cre}tinism, ^nc@ din mileniul I d. H. Primele temelii ale Cre}tinismului ^n Dacia / Dacorom$nia au fost puse ^ntre-adev@r prin Sf$ntul Apostol Andrei, ^ntre anii 34 }i 47 d. H. (aprox.) }i prin Sf$ntul Apostol Pavel, ^n anii 53 – 54 d. H. }i 57 – 58 d. H. Sf$ntul Apostol Andrei a propov@duit Cre}tinismul, %nv@]@turile / Evanghelia lui Iisus Hristos, ^n limba pelasgo-thraco-dac@ / valah@ (dacorom$n@), limba vorbit@ de cel mai mare popor al Europei de atunci, limb@ pe care }i-a ^nsu}it-o probabil ^n Pont, ^n Bithinia – provincii unde, ^n acel secol, vorbitori de pelasgo-thraco-dac@ erau peste 50 la sut@ –, ori ^n localitatea din Thracia, Byzantion, unde a stat ceva mai mult@ vreme, poate ^ntregul an 34 d. H., studiind psihologia zalmoxienilor }i stabilindu-}i strategia misionar@. Dintre apostoli, a avut cel mai mare / rapid succes, din mai multe motive: a) propov@duia monoteismul Cre}tinismului unui popor ce cunoscuse mai bine de un mileniu }i jum@tate monoteism al Zalmoxianismului; b) Mesagerul Celest / Solul – aruncat „tot ^n al cincilea an ^n trei suli]e / ]@pi“ dup@ un complex, misteric / ini]iatic scenariu – era mai simplu de substituit cu Iisus Hristos, r@stignitul / pironitul pe cruce, dec$t droaia de zeit@]i de la celelalte popoare (cum, de pild@, micul popor al Elinilor / Grecilor, ce rezistase sute de ani }i ^n fa]a Zalmoxianismului); c) Zalmoxianismului este asem@n@toare cu a Cre}tinismului; d) ^ntr-un timp relativ scurt, Sf$ntul Apostol Andrei – fa]@ de ceea ce f@cuser@ to]i ceilal]i apostoli la un loc (}i de aici, o anume „t@cere“ / „invidie“ ^n jurul operei sale misionare) – a reu}it s@ converteasc@ de la Zalmoxianism la Cre}tinism sute de mii de Pelasgo-Daci / Valahi (Dacorom$ni-arhaici), ^ndeosebi, din localit@]ile situate ^n Valea Dun@rii de Jos / Mijloc (cf. CDCD, 64 sqq.), fapt privit cu deosebit interes de Roma, c@ci ducea la sl@birea autorit@]ii Cogaionului / Sarmizegetusei ^n respectiva arie a Daciei, f@c$nd-o mai u}or de cucerit de c@tre Imperiul Roman; ^n aceast@ perioad@, grupurile de cre}tini din Ierusalim }i din Galileea nu dep@}eau – la un loc – c$teva mii; de la Dun@rea de Mijloc, traseul misionar al Sf$ntului Apostol Andrei a luat-o spre sud, pe v@ile Moravei }i Vardarului, p$n@ la Tesalonic-Macedonia; autorit@]ile imperial-romane au permis r@sp$ndirea Cre}tinismului de c@tre Sf$ntul Apostol Andrei chiar }i printre Pelasgo-Thraco-Dacii / Valahii (majoritari atunci) din Macedonia, Tesalia }i Epir, provincii deja cucerite / integrate ^n Imperiul Roman; interesul Romei era de a diminua astfel spiritul r@zboinic al autohtonilor zalmoxieni; ^n orizontul anului 47 d. H., c$nd Sf$ntul Apostol Andrei a trecut de pe p@m$ntul Pelasgo-Daco-Thracilor, peste Golful Corint, pe p@m$ntul Grecilor, Roma (la cererea Atenei) a reac]ionat prompt }i a permis arestarea propov@duitorului Cre}tinismului ^n localitatea Patras (Patrai-Grecia), fiind r@stignit pe o cruce ^n form@ de X (care-i poart@ }i ast@zi numele – Crucea Sf$ntului Andrei – ^n „^n limbajul universal-rutier“).

Pe acest traseu al propag@rii Cre}tinismului de c@tre Sf$ntul Apostol Andrei ^n Pelasgo-Daco-Thracia, sau, mai bine-zis, Valahia / Dacorom$nia: a) poporul Pelasgo-Daco-Thrac / Valah (Dacorom$n) a dat cei mai mul]i martiri ai Cre}tinismului (raport$nd la istoriile tuturor celorlalte popoare cre}tine); b) Valahia / Dacorom$nia a ridicat ^n istoria Cre}tinismului – de la ^mp@ratul Constantin cel Mare ^ncep$nd – salba de episcopii (pe ]@rmul M@rii Getice / Negre din provinciile Thracia, Moesia, Moldadava): Bizan] (Byzantion / Constantinusa-Constantinopol – azi, Istambul-Turcia), Marcianopolis (Devnya-Bulgaria), Odessus (Varna-Bulgaria), Callatiani / Callatis (Mangalia-Rom$nia), Tomis (Constan]a-Rom$nia), Histria (Istria-Rom$nia), Ibida (Rom$nia), Salmiria / Halmyris (Rom$nia), Tyras (la Golful Nistrului, Moldova), Olbia (la Golful Bugului, Ucraina); de pe valea Dun@rii }i de pe v@ile afluen]ilor danubieni: Noviodunum (Isaccea-Rom$nia), Niculi]el (Rom$nia), Dynogaetia / Dinoge]ia (Garv@n-Rom$nia), Barbo}i (Rom$nia), C$nde}ti-Museua / Buz@u (Rom$nia), Troesmia (Igli]a-Rom$nia), Luciu (Rom$nia), Ulmetum (Pantelimon-Rom$nia), Axiopa (Rom$nia), Basarabi (Rom$nia), Tropaeum Traiani (Adamclisi-Rom$nia), Durostorum (Silistra-Bulgaria), Appiaria (Riahovo-Bulgaria), Sexanta Prista (Russe-Bulgaria), Olteni (Rom$nia), Novae (Svi}tov-Bulgaria), Sucidava (Celei-Rom$nia), Romula (Re}ca-Rom$nia), Ratiaria (Arcer-Bulgaria), Bononia (Vidin-Bulgaria), Aquae (Negotin-Serbia), Remesiana (azi, Bela Palanka, ^n Serbia), Drobeta (Drobeta-Turnu Severin, Rom$nia), Ad Mediam (Mehadia-Rom$nia), Arcidava (V@r@dia-Rom$nia), Viminacium (Costola]-Serbia), Margum (Dobrovi]a-Serbia), Morisena (Cenad-Rom$nia), Singidunum (Belgrad-Serbia), Naissus (Ni}-Serbia) etc.

Sf$ntul Apostol Pavel, ^n anii 53 }i 54 d. H., a f@cut o c@l@torie misionar@ ^n Thracia (^n insula Samothrace) }i ^n Macedonia (la Neapol, Filipi, Amfipoli, Apolonia, Tesalonic, Bereea); o nou@ c@l@torie misionar@ a ^ntreprins ^n anii 57 }i 58 d. H., ^n Macedonia }i ^n Sigynia / Illyria.
 Cre}tinism Cosmic
Prin Cre}tinism Cosmic este desemnat@ o dimensiune pelasgo-thraco-dacic@ / valahic@ (dacorom$neasc@) a existen]ei, rezultat@ din „difrac]ia“ Zalmoxianismului prin „prisma“ Cre}tinismului, în cele dou@ milenii de c$nd pelasgo-dacii / valahii (dacorom$nii / rom$nii) au trecut la noua religie – încep$nd cu propov@duirea Apostolului Andrei la Marea Getic@ / Neagr@ (pe ]@rmul balcanic }i dun@reano-nistrean), continu$nd pe Valea Dun@rii de Jos }i la pelasgo-balcanicii dinspre Marea Adriatic@, p$n@ în Tessalia –, substituind Mesagerul Celest (Solul la Dumnezeul de Cogaion / Sarmizegetusa), „lansat din cele trei suli]e“, cu Iisus Hristos r@stignit pe cruce.

De}i Mircea Eliade e ^ncercat de „misiunea de a deturna“ cercetarea Zalmoxianismului cu aser]iunea – din lucrarea De la Zalmoxis la Genghis-Han (publicat@ la Paris, ^n 1970) – potrivit c@reia «ar fi zadarnic s@ c@ut@m eventualele urme ale lui Zalmoxis ^n folclorul rom$nesc, pentru c@ al s@u cult nu era de structur@ specific rural@, }i mai ales pentru c@ se preta, mai mult dec$t oricare alte divinit@]i p@g$ne, la o cre}tinare aproape total@» (EDZG, 81), refuz$nd s@ releve metamorfoza Zalmoxianismului ^n Cre}tinism Cosmic, peste c$teva zeci de pagini, abord$nd balada «Miori]a» / «Pe-o Gur@ de Rai», unde este „furat“ de perceperea zalmoxian@ a unui univers transfigurat – Dumnezeul Cogaionului / Daciei fiind sacrul ^ntreg cosmic din care suntem parte –, uit@ }i se contrazice: «%n Miori]a ^ntregul univers este transfigurat. Suntem introdu}i ^ntr-un cosmos liturgic, ^n care se s@v$r}esc Mistere (^n sensul religios al acestui termen). Lumea se reveleaz@ „sacr@“, cu toate c@ sacralitatea aceasta nu pare, la prima vedere, de structur@ cre}tin@. Dup@ cum au ar@tat analizele precedente, concepte specific cre}tine nu sunt atestate ^n Miori]a. Nu exist@ dec$t episodul b@tr$nei mame c@ut$ndu-}i fiul, care aminte}te de alte piese folclorice vorbind despre peregrin@rile Fecioarei ^n c@utarea lui Iisus. Dar chiar ^n folclorul religios rom$nesc Cre}tinismul nu este cel al bisericii. Una din caracteristicile Cre}tinismului ]@r@nesc al rom$nilor }i al Europei orientale este prezen]a a numeroase elemente religioase „p@g$ne“, arhaice, c$teodat@ abia cre}tinizate. Este vorba de o nou@ crea]ie religioas@, proprie sud-estului european, pe care noi am numi-o „Cre}tinism Cosmic“, pentru c@, pe de o parte, ea proiecteaz@ misterul cristologic asupra naturii ^ntregi, iar pe de alt@ parte, neglijeaz@ elementele istorice ale Cre}tinismului, insist$nd, dimpotriv@, asupra dimensiunii liturgice a existen]ei omului ^n lume.» (EDZG, 246). Este „unicitatea“ unei st@ri de lucruri datorat@ religiei monoteiste a Zalmoxianismului, datorat@ tocmai propag@rii dogmei acesteia ^n foarte ad$ncul suflet al maselor populare, ^n foarte ad$ncul con}tiin]elor individuale, prin acele }coli zlmoxiene ale „oralit@]ii culte“ – care l-au impresionat (de la dacii-agat$r}i) chiar }i pe Aristotel (cf. «Problemata», XIX); tocmai acest Cre}tinism Cosmic derivat din Zalmoxianism proiecteaz@ – dinspre misterul Solului trimis la Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei – }i „misterul cristologic asupra naturii ^ntregi“, totul relev$ndu-se ^ntr-o inconfundabil@ dimensiune litugic-zalmoxian@ a existen]ei pelasgo-dacului / valahului (dacorom$nului / rom$nului) ^n lume.

 Critic@ de text
Prin critic@ de text este desemnat@ o disciplin@ filologic@, bine articulat@ dincoace de orizonturile Rena}terii, av$nd în obiectiv examinarea aprofundat@ a manuscriselor, spre a se restabili „forma originar@“ a unei lucr@ri, spre a se tip@ri / retip@ri f@r@ erorile datorate „}colilor de copi}ti“, ori cenzur@rilor, din vremuri evmezice etc., sau, dup@ inventarea tiparului, datorate }i unor editori gr@bi]i de vitregiile istoriilor.
 Critic@ literar@

(cf. fr. critique < lat. criticus < gr. kritikos, „^n stare de a judeca / decide“)

Critica literar@ este o disciplin@ care are în obiectiv lucrarea beletristic@, pe care „o analizeaz@, o comenteaz@, o caracterizeaz@ }i o valorific@“ din unghiul / unghiurile esteticii, evident, în str$ns@ rela]ie cu teoria }i cu istoria literar@, în func]ie de coordonatele locului ivirii sale într-un sistem de rela]ii cu alte opere ale aceluia}i autor, ale altor autori interni / externi, ale unui curent, ale unei epoci, ori ale unor curente }i epoci, inten]ionalitatea actului av$nd o fundamentare axiologic@ }i antropologic@ totodat@.
 Cronic@

(lat. chronica)

Cronica (sau letopise]ul) este o specie istoriografic@, specific@ vremurilor antice }i evmezice, rezid$nd în relatarea strict-cronologic@ a vie]ii }i petrecerii lumilor, regilor / împ@ra]ilor }. a. m. d., extinz$ndu-}i sfera – din secolul al XIX-lea încoace –, în calitate de „istorie a moravurilor“, }i asupra romanelor concepute ca „documente de epoc@“, iar în sintagma de cronic@ literar@, teatral@, plastic@, muzical@, politic@ etc., desemn$nd o specie a criticii de specialitate consacrat@ „actualit@]ii“ / „actualit@]ilor“ din domeniul abordat.
 Cunoa}tere luciferic@ / paradisiac@
Cunoa}terea luciferic@ }i cunoa}terea paradisiac@ sunt concepte originale, opera]ionale numai în filosofia lui Lucian Blaga, primul concept (cunoa}tere luciferic@) desemn$nd tipul special de cunoa}tere care const@ în „r@pirea echilibrului l@untric“ al obiectului v@zut ca un aisberg, cu o parte relevat@ }i cu o parte submers@, purt@toare de mister, „r@pire de echilibru“ înc$t s@ provoace „o criz@ în obiect“, s@ angajeze «„problematicul“, tatonarea teoretic@», ori «construc]ia, adic@ riscul }i e}ecul, nelini}tea }i aventura», prin poten]area / sporirea misterului, în vreme ce al doilea concept (cunoa}terea paradisiac@) – dup@ cum suntem încredin]a]i de filosof tot în «Trilogia cunoa}terii» – înseamn@ tipul de logic@ prin care «se statornicesc pozi]iile lini}titoare, momentele de stabilitate, permanen]a vegetativ@ }i orizonturile, care nu îndeamn@ dincolo de ele înse}i, ale spiritului cunosc@tor».
  Curent literar

(cf. fr. courant littéraire)

Prin curent literar este desemnat@ o mi}care revolu]ionar@ în planul ideilor estetic-literare, datorat@ unui important grup de scriitori dintr-o epoc@, reproiect$nd realit@]ile literare într-un nou orizont al cunoa}terii metaforice, baz$ndu-se pe un program bine structurat, diferit de tot ceea ce s-a înregistrat p$n@ la apari]ia-i, at$t în plan diacronic c$t }i în plan sincronic.

Nu orice mi}care literar@ (a unui grup de scriitori, ori a unor grupuri cu programe „complementare“) devine curent literar, ci numai aceea care are capacitatea de a revolu]iona compartimentele literaturii dintr-o epoc@ / perioad@, schimb$ndu-i registrele existen]iale, propuls$ndu-i crea]iile ^ntr-un nou orizont. O epoc@ / perioad@ literar@ poate fi guvernat@ de un curent literar, poate fi caracterizat@ de simbioza a dou@ / trei curente (^n vremurile de sincronizare), poate fi marcat@ (neap@rat) de existen]a unui curent tradi]ionalist (sau a unor curente clasicizate) }i a unui curent, ori a unor curente moderniste, sau de avangard@ (modernismul fiind de fapt un soi de avangardism bine temperat). Apari]ia unui curent literar este anun]at@ fie de manifeste literare (ca ^n cazul dadaismului, futurismului etc.), fie de operele / crea]iile noi, revolu]ionare, programul estetico-literar – ^n acest caz – relev$ndu-}i cristaliz@rile (}i chiar numele) pu]in mai t$rziu (ca ^n cazul clasicismului, romantismului, realismului, expresionismului, paradoxismului etc.).

Privitor la categoria estetico-literar@ de curent literar, Adrian Marino sublinia: «%n perioada actual@, ideea de curent literar trece printr-o criz@ v@dit@, ^n orice caz printr-o eclips@. „Tratatele“ moderne de istorie literar@ nu folosesc no]iunea, criticii actuali – }i mai pu]in. Esteticienii n-o studiaz@. Simptomatic este }i faptul c@ enciclopediile }i vocabularele curente nu-i consacr@, nici m@car ele, articole speciale. Conceptul a r@mas de uz didactic... (...). Tendin]a mai veche de a acorda prioritate abuziv@, ^n studiul curentelor literare, factorilor extraliterari a contribuit }i ea la compromiterea unei no]iuni, explicat@ ^n genere prin diferite criterii neestetice. S@ re]inem, ^n sf$r}it, faptul c@ toate elementele defini]iei obi}nuite, de manual, con]in o parte de adev@r, f@r@ totu}i a cuprinde }i exprima exact, cu acuitate, }i esen]a no]iunii de curent literar. Iat@ o formul@-tip: „...O anumit@ con}tiin]@ estetic@, ideologie comun@, caracterizat@ de programe, manifeste poetice, or, ^n cazul clasicismului, de enun]area principiilor poetice, de similitudini stilistice, de preferin]e tematice }i tipologice, de leg@turi practice – reviste, grup@ri }. a.“. Gre}it@ ^n totalitate, f@r@ ^ndoial@ nu este. Dar ierarhizarea notelor distinctive lipse}te. Nu ^n]elegem bine: curentul literar reprezint@ o no]iune istoric@, estetic@, ideologic@, social@, psihologic@ ? Asociat@ ? Diferen]iat@ ? Corespunde unei realit@]i, sau numai unei conven]ii, necesar@ ca instrument de lucru, de clasificare ? Cu c$t prive}ti mai atent, cu at$t conceptul de curent literar tinde s@ se dizolve, s@ dispar@ ca realitate literar@ }i s@ r@m$n@ doar o categorie pur teoretic@, sau opera]ional@, unul din criteriile posibile de a sistematiza istoria literaturilor. Ambele ipoteze ridic@ obiec]ii...» (MDil, 483 sq.). Dup@ Adrian Marino, curentul literar «presupune, mai presus de orice, orientarea unei mi}c@ri, direc]ia de ^naintare }i dezvoltare a unor idei }i forme literare; curentul literar implic@ ^n mod necesar o finalitate, un sens, ca principiu de unificare }i convergen]@, parcurgerea ^ntr-o ordine inevitabil@, impus@ de ^ns@}i logica intrinsec@ a mi}c@rii, a unor puncte }i etape succesive, p$n@ la deplina consumare a energiei ini]iale.» (ibid., p. 500).