Tipologia figurilor de stil
Bidu-Vrânceanu, Angela, Cristina Călărașu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Mihaela Mancaș, Gabriela Pană-Dindelegan, 2001, Dicționar de științe ale limbii, București, Nemira.
Grupul µ (J. Dubois, F. Edeline, J. M. Klinkenberg, P. Minguet, F. Pire, H. Trinon), 1974, Retorica generală, introducere de Silvian Iosifescu, traducere și note Antonia Constantinescu și Ileana Littera, București, Univers.
I. Figuri de sunet (metaplasme – grupul μ)
a) accidente fonetice:
metateza: (istoric) lat. formosus – rom. frumos; (popular) protopop - potropop
sincopa: (istoric) oculus, non oclus, calida, non calda; am vin’t
sinereza: le-am dat, re-u-ma-tism – reu-ma-tism
apocopa: cinema(tograf); sor’ta, las’ sa fie; să găzduie, să grăie (regional)
b) figuri de sunet propriu-zise:
aliteraţia: vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie, Răsai asupra mea,/ lumină lină (Eminescu), pluteşte un lanţ de lebede albe (Bacovia)
asonanţa: apele plâng clar izvorând în fântâne; coroana-i arde pare (Eminescu)
paronomaza: traduttore, tradittore; O love! O live! (Shakespeare); Eu cred că sufeream de prea mult suflet (Blaga)
rima + Clasificare
-
după expresia morfologică :
-
sincategoriale (categoriale): pământul-vântul, vină-suspină
-
heterocategoriale (noncategoriale): lumină-senină; lăuda-cumva
-
compuse: iată-l – Tatăl; arat-o – adorato
-
după structura metrică (poziţia silabei pe care cade accentul)
-
masculine (oxitone): roţi- poţi; nemuritor-dătător; stâng-plâng
-
feminine (paroxitone: lumină-bizantină, exilată-curată; proparoxitone: gândurile-pământurile, malurile-valurile)
-
după succesiunea în strofă:
-
împerecheată: aabb
-
încrucişată: abab
-
îmbrăţişată: abba
-
monorimă: aaa
-
perfecte
-
imperfecte (asonanţe): umbră-undă; dânsa-aprinsă
! rimă ecou (concentrică) – a) rime omonimice : Se-aşterne bruma peste vii/ De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? (Eminescu), b) identice: Plec capul la pământ încet-încet/Ca tristul glas de vânt, încet-încet (Eminescu), c) incorporată: cristalină-alină, ochii-rochii-Dochii
c) figuri etimologice:
parigmenon: Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul (Eminescu)
poliptoton: Şi ne-am iubit/Şi azi toată lumea ştie/ Că ne iubim.../Dar cât ne vom iubi,/Nici noi nu ştim/Nici lumea nu va şti (Minulescu)
d) jocuri de cuvinte:
anagrama: alb – bal; luna – alun, antene atente (Barbu)
calamburul: banul este un nume rar (Kogălniceanu)
II. Figuri de construcţie/ sintactice (metataxe – grupul μ)
a) figuri propriu-zise:
repetiţia
enumeraţia
paralelismul sintactic: O, desmiardă, pân’ ce fruntea-mi este netedă și lină/O, desmiardă, pân-ești jună ca lumina cea din soare,/Pân’ ești clară ca o rouă, pân’ ești dulce ca o floare,/Pân’ nu-i fața mea zbârcită, pân’ nu-i inima bătrână (Eminescu)
chiasmul: toate-s vechi şi nouă toate (Eminescu); A fost un joc al morţii drumul meu?/ Dar moartea să se joace nu-i deprinsă (Philippide)
anafora: Uite-n livadă lupii/ Uite-n vifore lupii,/ Uite cerbii,/ Uite firul ierbii (Arghezi)
epifora: De ce te temi, / cu mine nu te teme (Eminescu)
anadiploza: Dai voie bună, voia bună creşte./ Dai dragoste şi dragostea sporeşte. (Arghezi)
epanadiploza: Nu te iubesc atâta cât ştiu să te iubesc? (Eminescu)
refrenul
b) construcţii sintactice devenite figuri prin utilizare contextuală:
asindetul: veni, vidi, vici; acţiune fulger
polisindetul: şi lui Ştefăniţă vodă îi era prea drag, şi-l ţinea prea bine, şi tot la masă îl punea, şi să giuca în cărţi cu dânsul, şi la sfaturi (Neculce)
elipsa: şi nebuna de mătuşa Mărioara, după mine; şi eu fuga iepureşte prin cânepă şi ea pe urma mea (...) şi eu fuga, şi ea fuga, şi eu fuga, şi ea fuga... (Creangă)
zeugma: dovedeşte-mi faptele şi că n-ai minţit
silepsa: totul este vis
anacolutul: Moşneagul când a văzut-o, i s-au umplut ochii de lacrămi (Creangă); Ea, când a văzut asta, a fost imposibil să reziste.
dislocarea: trandafiri aruncă roşii (Eminescu), Şi sângele din vii şi din castani,/ Pe faţa ruginie a undelor s-a prins (Arghezi); un murg să vie, cum aş vrea (Blaga)
hiperbatul: tăcerea vocile şi le-a pierdut/ care-o făceau pe vremuri să răsune (Arghezi); a scrie multă vreme la cumpănă au stat cugetul nostru (Costin)
inversiunea: ale turnurilor umbre peste unde stau culcate (Alexandrescu), că eşti frumoasă, cred: că mă iubeşti, îţi mulţumesc (Eminescu)
c) figuri sintactico-lexicale: poliptoton, parigmenon, antanaclaza.
antanaclaza: O lume e în lume şi o vecie ţine (Eminescu)
III. Figuri semantice/ tropi (metasememe – grupul μ)
a) seria metaforică :
Metaforă
I. a) in praesentia (explicită, coalescenţă): A este B, AB, BAGEN, B de A
b) in absentia (implicită, implicaţie): B în locul lui A
II. expresia morfologică
-
nominală explicită: moartea e o părere şi un vistiernic de vieţi; casele: mioare şi turlele: păstori (Pillat), cenuşa visărilor (Arghezi), cenuşa îngerilor, harfă de-ntuneric (Blaga); nominală implicită: pe mişcătoarele cărări/corăbii negre duce (Eminescu)
-
verbală: portul se topeşte-n soare
-
adjectivală (vezi epitet): val aherontic (Barbu)
-
adverbială (vezi epitet): l-a primit rece, a răspuns sec
III. lanţ metaforic (metaforă în lanţ) – metaforă filată : O raclă mare-i lumea. Stelele-s cuie/ Bătute-n ea şi soarele-i fereastra/ La temniţa vieţii (Eminescu)
IV. semantic: raportul [Concret], [Abstract] [Concret], [Abstract]
V. catacreze: a se îmbulzi, a se închega
Comparaţia
I. sintactic
Forma canonică: A este x ca B: pământul e rotund ca o portocală
- comparaţia explicită: Mori de vânt, cu aripi deschise izbite de pământ,/ Păreau un cârd de berze...(Pillat)
Termeni de corelare: ca (şi), cum, precum, asemenea, astfel, întocmai, decât; verbe: a părea, a se asemăna, a semăna
-
lexical- comparantul (propoziţie/frază sau un cuvânt): mâna ţi-a sucit cum storci o rufă (Barbu);
-
sintactic: comparaţii simple (A este x ca B) sau multiple (A este ca B1, ca B2... - Danţul plutit pe subsuori/ ca duca şirurilor de cocori,/ ca o ghirlandă s-a-nvârtit (Arghezi))
II. semantic: raportul [Concret], [Abstract], [Concret], [Abstract]:
-
comparaţie concretizatoare, plasticizantă [Abstract] →[Concret]: gândirea … ca tigrul, cad clipele ca picuri de ploaie
-
comparaţie abstractizantă [Concret] → [Abstract]: frunzele cad… ca frumoasele iluzii
-
comparaţii sinestezice, hiperbolizante [Concret] →[Concret]: Eşti o tulpină fără rădăcină/ Şi semeni a mireasmă şi lumină (Arghezi)
-
comparaţii conceptuale, uneori oxomoronice [Abstract] → [Abstract]: E un adânc asemene / Uitării celei oarbe (Eminescu)
Epitet
Clasificare gramaticală
a) expresia morfologică
- epitet adjectival: raze dulci şi argintoase (Bolintineanu), noaptea-i dulce-n primăvară, liniştită, răcoroasă (Alecsandri)
- epitet substantival genitival/ prepoziţional/ apozitiv: val de aur (Alecsandri), natura fecioară (Heliade), stelele proroace (Eminescu)
-epitet adverbial: plânge dureros, turbat mă sfâşia (Heliade),
-epitet gerunzial: jelinda mea cântare (Heliade), notele murinde (Eminescu)
b) după structura sintactică:
- epitet antepus (inversiune): pieritorul sunt, alba lună (Alecsandri)
- epitetul multiplu (lanţ de epitete): câmpia înălbită, netedă, strălucitoare (Alecsandri)
- epitet invers: asprimea soartei (adică soartă aspră) (Heliade), amarul tinerelor mele patimi (Blaga)
-epitete cuplate: unda cea visător bolnavă, palid dulce soare, păru-ţi d-auree mătase (Eminescu)
Clasificare estetică:
-
epitet apreciativ: floare mândră, blestemul mizantropic (Eminescu)
-
epitet evocativ: tăinuitele dureri (Eminescu)
-
epitet ornant: adâncă spaimă (Alexandrescu), aspră luptă (Alecsandri)
-
epitet generalizator: dulce plai, frumosul ideal (Alecsandri)
-
epitet individualizator: lunecoase sfaturi, săltăreţele dactile (Eminescu)
-
epitet pleonastic: colb mărunt, umbră fină, ceaţă sură (Eminescu)
-
epitet impropriu: cerul cel verde, zăpadă viorie (Eminescu), mersul albastru al lunii (Blaga)
-
epitet cromatic: ochi albaştri, păr galben, domuri de-argint (Eminescu)
Clasificare semantică:
-
epitet personificator: luna sfiicioasă şi smerită (Eminescu), soare avar (Barbu)
-
epitet metaforic: cugetările regine (Eminescu), visul de azur (Arghezi)
-
epitet sinestezic: aerul dulce, moale (Eminescu), parfumul lunecător (Barbu), rece, fragilă...lumina (Arghezi)
-
epitet contrastiv (oximoron): farmec dureros, bulgări de lumină (Eminescu), cimitire de raiuri (Blaga)
Personificarea
„Okeanos se plânge pe canaluri...” (Eminescu)
+ metonimie: „Parnasul şi Olimpul cu fală se priviră ...” (Alexandrescu)
+sinecdocă: „sclavie în tăcere...”
+ metaforă: „Cum se plimbă prin răstoace/ Iarna pe un urs călare,/ Iarna cu şapte cojoace” (Alecsandri)
personificarea abstractelor: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie...” (Eminescu)
personificarea elementelor naturale: „Natura toată doarme...” (Heliade), „voioasă lunca râde” (Alecsandri)
b) seria metonimică :
Metonimie
Cauză / efect: a trăi din munca altuia, „La noi sunt lacrimi multe” (Goga)
Conţinut/ conţinător: şi-a terminat farfuria, a înghiţit paharul dintr-o dată
Materie/ obiect: a vândut un porţelan, colecţionează aramă
Creator/operă: cântă bine Chopin, are acasă un Rembrandt
Instrument/ acţiune: a trecut ţara prin foc şi sabie
Semn/ obiect: coroană, sceptru, cruce etc.
Loc de provenienţă/ obiect produs: L-a tratat cu un porto, a cumpărat olandă
General/ particular: a înşelat vigilenţa paznicilor
Abstract/ concret: se află în primăvara vieţii
Specific pentru generic: mănâncă o pâine de pe urma mea
Sinecdocă
Parte / întreg (S. particularizantă): văd o pânză la orizont, trăiesc sub acelaşi acoperiş
Întreg/ parte (s. generalizantă): a băut un vin bun
Sigular pentru plural (s. numărului): „Românul e născut poet” (Alecsandri), „...tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,/ Mi-e prieten numai mie...” (Eminescu)
Antonomaza
„Simţi că strângi la piept pe-o Iudă” (Eminescu)
- A. particularizantă: un Apollo, o Afrodită, un Hagi Tudose
- A. generalizantă: o frumuseţe, o catastrofă (despre o persoană)
Neologisme provenite din nume proprii: diesel, joben, adidas, xerox.
IV. Figuri de gândire/ logice (metalogisme – grupul μ)
Antifraza
„Bravos, musiu Spiridoane! zice; dormi, ce-ţi mai pasă! (...) Şi mi-a pus şi mâna-n păr...” (Caragiale)
Curajosul! Deşteptul!
„Eu cu Dumitru, însă, o duceam într-un cântec, strângând viorele şi toporaşi de pe lângă plai şi mergeam tot zburând şi hârjonindu-ne, de parcă nu eram noi râioşii din Broşteni, cari făcusem atât bucurie la casa Irinucăi” (Creangă)
Antiteza
„Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite/ (...) Făcui din zdrenţe muguri şi coroane,/ Veninul strâns l-am preschimbat în miere/ Lăsând întreagă dulcea lui putere” (Arghezi)
„Din demon făcui o sfânta, dintr-un chiot simfonie” (Eminescu)
+ oximoron „În muta voastră şoaptă...” (Heliade)
+ figuri sintactice (chiasm, anadiploză, epanadiploză): „La-nceput pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,/Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,/ Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns./ (...) Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochiu care s-o vază./Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface...” (Eminescu)
Hiperbola
„Sălbatecul Vodă e-n zale şi fier, / Şi zalele-i zuruie crunte,/ gigantică poart-o cupolă pe frunte, / Şi vorba e tunet, răsufletul ger,/ Iar barda-i din stânga ajunge la cer,/ Şi Vodă-i un munte” (Coşbuc)
Minte de îngheaţă apele. Avea inima cât un purice. A fost o furtună infernală. Pielea ei e mai albă ca zăpada.
Ironia
„Seara, toţi provincialii de ambe sexe năvălesc la dânsul. (...) spune cum a petrecut; cum s-a eglindisit la bal la curte; cum era balul de frumos: sala era pardosită cu oglinzi, păreţii de porţelan, uşile de cristal şi mobilile de chihlimbar, şi alte multe minunăţii şi mândreţe care fac pe prietinii săi să caşte gurile ascultându-l.” (Negruzzi)
- sarcasm : „Dacă eşti fiul lui Dumnezeu, pogoară-te de pe cruce!”; Dramele, aproape toate, au avut un caracter medical: Orbul, Nebuna, Idiotul, Ghebosul, Oftigosul...cât pe ce era teamă să nu se reprezinte boala sifilitică!” (Hasdeu)
Paradoxul
„În fiecare sunet tăcerea ta se-aude” (Arghezi)
„Şi te uram cu-nverşunare,/Te blestemam, căci te iubesc” (Eminescu)
„Este oare ceva mai plin de înţeles ca neînţelesul?” (Blaga)
Parabola
„Isus a spus pilda acesta: „Semănătorul a ieşit să-şi samene sămânţa. Pe când sămăna el, o parte din sămânţă a căzut pe lângă drum: a fost călcată în picioare şi au mâncat-o păsările cerului. O altă parte a căzut în mijlocul spinilor; spinii au crescut împreună cu ea şi au înecat-o. O altă parte a căzut pe pământ bun şi a crescut, şi a făcut rod însutit.” După ce a spus aceste lucruri, Iisus a strigat: „Cine are urechi de auzit să audă”.(...) Iată ce înţeles are pilda aceasta: „Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu”.
Eufemismul
Filmul n-a fost rău. Omul nu e lipsit de calităţi.
Necuratul, Cel de pe comoară, Ucigă-l toaca
nevăzători, a da ortul popii
Dostları ilə paylaş: |