Anexa nr. 9 la Regulile Depozitarului
Naţional de Valori Mobiliare al Moldovei
CONTRACT DEPOZITAR
ÎNTRE DEPOZITARUL NAţIONAL DE VALORI MOBILIARE AL MOLDOVEI
ŞI INVESTITORUL INDIVIDUAL – PERSOANĂ FIZICĂ
nr. CNT002 - ______
mun. Chişinău “__” ___________ _____
Depozitarul Naţional de Valori Mobiliare al Moldovei (în continuare – Depozitarul), în persoana Preşedintelui ________________________________________________, care acţionează în baza Statutului, pe de o parte, şi ________________________________________, (în continuare – Investitorul), pe de alta parte, au încheiat prezentul Contract privind următoarele:
1. Obiectul contractului
1.1. Investitorul împuterniceşte, iar Depozitarul se obligă să ţină evidenţa drepturilor asupra valorilor mobiliare, al căror posesor este Investitorul, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, actele Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (în continuare – Comisia Naţională) si Regulile Depozitarului.
2. Drepturile şi obligaţiile Depozitarului
2.1. Depozitarul este obligat:
a) să ţină evidenţa drepturilor asupra valorilor mobiliare transmise lui, conform clauzelor prezentului Contract, separat de evidenţa drepturilor asupra valorilor mobiliare ale Depozitarului şi ale altor deponenţi ai acestuia;
b) să ţină evidenţa drepturilor asupra valorilor mobiliare transmise lui prin deschiderea în numele Investitorului şi ţinerea contului depozitar în modul şi în conformitate cu prevederile Regulilor Depozitarului;
c) să exercite funcţiile deţinătorului nominal al valorilor mobiliare respective, inclusiv să efectueze toate acţiunile necesare întru asigurarea:
- plăţii dividendelor, dobânzilor şi altor plăţi Investitorului pentru valorile mobiliare respective;
- posibilităţii de exercitare de către posesor a drepturilor asupra valorilor mobiliare, precum şi a drepturilor conferite de valorile mobiliare respective;
d) să transmită valorile mobiliare respective numai prin dispoziţia Investitorului şi în termenele stipulate de Regulile Depozitarului;
e) să prezinte Investitorului extrasele din contul depozitar al acestuia şi alte dări de seama în modul şi termenele stabilite de Regulile Depozitarului;
f) în cazul suspendării acţiunii prezentului Contract – să restituie valorile mobiliare Investitorului în modul stabilit;
g) să efectueze alte acţiuni, prevăzute de legislaţia Republicii Moldova, actele Comisiei Naţionale şi Regulile Depozitarului.
2.2. Depozitarul nu este în drept să dispună de valorile mobiliare ale Investitorului.
3. Obligaţiile si drepturile Investitorului
3.1. Investitorul este obligat:
-
să desemneze cel puţin un Participant al Depozitarului, prin intermediul căruia va da ordine de efectuare a operaţiunilor la contul său depozitar (în continuare – Operator).
-
să efectueze operaţii în contul său depozitar numai prin intermediul Operatorilor desemnaţi de către acesta, prin eliberarea ordinelor respective.
3.2. Investitorul are dreptul:
-
să desemneze unul sau mai mulţi Operatori ai contului său depozitar. În acest caz, Depozitarul deschide Investitorului numai un singur cont depozitar;
-
să primească extrase, inclusiv alte dări de seama, privind contul său depozitar numai prin intermediul Operatorilor, desemnaţi de către acesta. În cazul în care Investitorul desemnează câţiva Operatori pentru contul său depozitar, Depozitarul transmite fiecărui dintre aceştia dările de seamă, care reflectă numai acele operaţiuni şi tranzacţii, care sunt efectuate cu participarea Operatorului respectiv;
-
să închidă contul său depozitar, comunicând în scris acest fapt Depozitarului. În acest caz, valabilitatea prezentului Contract încetează în modul stabilit de prezentul Contract;
-
să dispună de alte drepturi, stabilite de legislaţie, actele Comisiei Naţionale şi Regulile Depozitarului.
4. Remunerarea Depozitarului
4.1. Depozitarul percepe plata pentru serviciile prestate Investitorului, conform Contractului, prin intermediul Operatorilor desemnaţi de către Investitor.
5. Responsabilitatea părţilor
5.1. Partea prezentului Contract este responsabilă faţă de cealaltă parte pentru orice prejudiciu cauzat acesteia în rezultatul neexecutării sau executării neadecvate a obligaţiilor prevăzute de prezentul Contract, cu excepţia cazurilor stabilite de legislaţie, actele Comisiei Naţionale şi Regulile Depozitarului.
6. Alte clauze
6.1. Încheierea prezentului Contract, deschiderea contului depozitar Investitorului în cadrul Depozitarului, transmiterea valorilor mobiliare Depozitarului, al căror posesor sau deţinător nominal este Investitorul, nu se soldează cu transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare la Depozitar.
6.2. Părţile se obligă să respecte confidenţialitatea informaţiei obţinute în legătură cu executarea condiţiilor prezentului Contract, cu excepţia cazurilor de dezvăluire a informaţiei prevăzute de legislaţie, actele normative ale Comisiei Naţionale şi Regulile Depozitarului.
6.3. Raportul dintre Investitor şi Operatorii desemnaţi de către acesta, inclusiv perceperea plăţii pentru serviciile prestate de Depozitar, se stipulează prin contracte bilaterale între Investitor şi Operator.
7.1. Prezentul contract este încheiat pe o perioada nelimitata.
7.2. Valabilitatea prezentului contract expiră:
-
în cazul închiderii contului depozitar al Investitorului – după restituirea, în modul stabilit, Investitorului a valorilor mobiliare, drepturile asupra cărora au fost reflectate pe contul depozitar respectiv;
-
în cazul anulării licenţei pentru activitatea de depozitar central al valorilor mobiliare sau în cazul lichidării Depozitarului – din momentul, stabilit în hotărârea privind anularea licenţei respective sau privind lichidarea.
8. Clauze finale
8.1. Modificările şi completările la prezentul contract se introduc numai de comun acord al ambelor părţi, în forma scrisă.
8.2. Litigiile apărute între părţi în legătura cu executarea prezentului Contract se soluţionează prin intermediul negocierilor, iar în cazul în care nu este posibilă o astfel de soluţionare – în modul stipulat de legislaţia Republicii Moldova.
8.3. Prezentul contract este încheiat în două exemplare, câte unul pentru fiecare dintre părţi.
Din partea Depozitarului Din partea Investitorului individual
Depozitarul Naţional de Valori N.P._________________________________
Mobiliare al Moldovei bulet. de identitate______________________
mun. Chişinău, str. Ştefan cel Mare, 73 elib. ________________________________
cert./ înreg. ___________ din _________ _____________________________________
cont de decontare __________________ Adresa: ______________________________
_________________________________ _____________________________________
Preşedintele DNVM ________________ _____________________________________
L.S.
Autenticitatea semnăturii o confirm: ___________________ L.S. (semnătura operatorului)
Dostları ilə paylaş: |