Catre : Societarea Romana de Geofizica



Yüklə 45,34 Kb.
tarix09.03.2018
ölçüsü45,34 Kb.
#31053


Agentia de Turism DAL TRAVEL

Str. George Enescu, Nr. 33, Sector 1, Bucuresti

Telefon / Fax: +40 (0) 21/ 319 70 62 /63 /64

GSM: 0722.620.738 ; 0744.346.246



www.daltravel.ro; e-mail:contact@daltravel.ro







Lumina Sfântă în Caucaz
PAŞTE în GEORGIA – ARMENIA – AZERBAIJAN
Tbilisi – Ananuri – Stepantsminda – Gudauri – Gori – Uplistsikhe – Mtskheta – Sadakhlo – Haghpat – Sanahin – Dilijan – Sevan – Geghard – Garni – Erevan – Sighnaghi – Sheki – Shamaka – Baku – Gobustan

Vă propunem să spuneţi în acest an “Hristos a înviat!” într-una dintre primele ţări în care creştinismul a devenit religie de stat, în Georgia, mai exact în capitala Tbilisi. Cu această ocazie vă invităm într-un circuit în regiunea Caucazului, respectiv în Georgia, Armenia şi Azerbaijan, ştiut fiind faptul că în mitologia greacă, Caucazul era unul dintre stâlpii pe care se sprijinea lumea! Spiritul liber, puternic, peisajul magnific, istoria uluitoare, precum şi frumoasele tradiţii ale acestor oameni aşezaţi la hotarul spiritual dintre creştinism, islamism şi buddhism vă vor fermeca, oferindu-vă posibilitatea de a vă bucura de un colţ de lume unic.


Perioada: 05.04 – 15.04.2018
ZIUA 1 / 05.04.2018: Bucureşti – Istanbul – Tbilisi

Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 08:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu zborul companiei Turkish Airlines, TK 1044 (10:00 / 11:25) de unde se pleacă spre Tbilisi, cu zborul TK 382 (13:10 / 16:25). Sosire la Tbilisi, capitala Georgiei, cel mai mare oraş din ţară, situat pe malurile spectaculoase ale Râului Mtkvari, fondat încă din sec. al V-lea. Transfer pentru cazare la Hotel Laerton 4* (sau similar).



ZIUA 2 / 06.04.2018: Tbilisi – Ananuri – Stepantsminda – Gudauri

Mic dejun. Plecare spre Ananuri pentru a vizita fortăreaţa ridicată în sec. al XVII-lea, care a aparţinut ducilor de Aragvi, aşezată pe malul Lacului Khivali, de unde vom avea o frumoasă privelişte spre piscurile celui mai înalt munte, Caucazul Mare, cu o altitudine de aprox. 5.000 de metri. În interiorul fortăreţei se află două biserici, iar cea mai mare dintre acestea, Biserica Adormirii Maicii Domnului, este acoperită cu frumoase sculpturi în piatră, iar pereţii interiori sunt acoperiţi cu fresce datând din sec. XVII - XVIII. În continuare ne vom deplasa spre Stepantsminda, trecând prin staţiunea montană Gudauri, aflată în Pasul Javri, la 2.395 m altitudine. Călătoria va continua cu maşini de teren 4x4 spre Biserica Sfânta Treime, un remarcabil monument de arhitectură georgiană, localizată la altitudinea de 2.170 m. În funcţie de condiţiile meteo, vom putea observa Vârful Kazbeh, un vulcan stins, cu o înălţime de 5.033 m, cunoscut sub numele georgian de "Mkinvartsveri", al treilea munte ca înălţime din Georgia, amplasat central, între Marea Neagră şi Marea Caspică. Conform mitologiei greceşti, de pe Muntele Kazbeh a furat Prometeu focul zeilor, fiind pedepsit de către aceştia. Treseul continuă spre Cheile Dariali şi Cascada Gveleti, localizate în apropierea graniţei dintre Georgia şi Rusia, după care ne vom întoarce în Gudauri pentru cină şi cazare la Hotel Marco Polo 4* (sau similar).



ZIUA 3 / 07.04.2018: Gudauri – Gori – Uplistsikhe – Mtskheta – Tbilisi

Mic dejun. Itinerarul zilei ne va purta întâi spre oraşul istoric Gori, locul de baştină al lui Iosif Vissarionovici Stalin, unde vom vizita muzeul dedicat acestuia, închis în anul 1989 după ce Georgia şi-a câştigat independenţă de Uniunea Sovietică şi redeschis ulterior, fiind o atracţie turistică importantă, datorită exponatelor legate de naşterea, viaţă şi moartea lui Stalin. Ne vom îndrepta apoi spre Uplistsikhe, în traducere Fortăreaţa lui Dumnezeu, pentru a vizita oraşul săpat în stâncă, unde vom vedea primele locuinţe şi tunelele subterane care datează din sec. al VII-lea î.Hr., remarcabile datorită stilurilor diferite de cioplire a pietrei specifice Anatoliei şi Iranului îmbinate cu elemente din arhitectură păgână şi creştină, precum şi biserica care datează din sec. al IX-lea. Călătoria va continua spre Mtskheta, locul convertirii georgienilor la creştinism în anul 337, listat în Patrimoniului Mondial UNESCO. Aici vom vizita Catedrala Svetitskhoveli care datează din sec. al XI-lea şi Mănăstirea Jvari care datează din sec. al VI-lea. Vom pleca apoi spre Tbilisi pentru cină şi cazare la Hotel Laerton 4* (sau similar). Însoţiţi de conducătorul de grup, seara vom participa la Slujba de Înviere într-una din bisericile ortodoxe ale oraşului.



ZIUA 4 / 08.04.2018: Tbilisi

Mic dejun. În prima zi de Paşte vom explora oraşul Tbilisi, vom face o oprire la Biserica Ortodoxă Sfânta Treime, cea mai importantă biserică ortodoxă din Georgia. Vom vizita apoi Biserica Metekhi, construită în sec. al XII-lea, în preajma reşedinţei regale a ctitorului acestei aşezări, întâiul rege Vakhtang Gorgasali, a cărui statuie ecvestră domină împrejurimile. După dejunul Tradiţional de Paşte vom merge apoi pe drumul pavat cu cărămidă, la băile de sulf, vom vizita Fortăreaţa Narikala, una dintre cele mai vechi construcţii de apărare din oraş, vom admira Biserica Anchiskhati, după care vom face o plăcută plimbare pe artera principală a capitalei, Bulevardul Sota Rustaveli. Cazare la Hotel Laerton 4* (sau similar).



ZIUA 5 / 09.04.2018: Tbilisi – Sadakhlo – Haghpat – Sanahin – Dilijan

Mic dejun. Ziua va debuta cu deplasarea spre Sadakhlo, frontiera dintre Georgia şi Armenia, unde vom fi preluaţi de ghidul armean, cu care vom continua călătoria spre Mănăstirea Haghpat, cunoscută şi ca Haghpatvank, ridicată în sec. al X-lea, în timpul domniei Regelui Abas I, de către Sfântul Nishan. Mănăstirea este considerată o capodoperă a arhitecturii religioase şi un centru major de educaţie în Evul Mediu, fiind inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 1996. Stilul arhitectonic unic este compus dintr-un amestec unitar de elemente de arhitectură ecleziastică bizantină şi de arhitectură vernaculară, specifică regiunii caucaziene. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Mănăstirea Sanahin, aşezată pe coasta împădurită a Munţilor Tchantinler, la poalele cărora se află oraşul Sanahin, în regiunea Alaverdi. Ansamblul arhitectural din Sanahin are o valoare general recunoscută nu doar datorită faptului că prezintă o arhitectură originală religioasă şi civilă, ci şi pentru faptul că toate cele păstrate arată nivelul ridicat al arhitecturii urbane armene din acele timpuri. În Sanahin se găsesc mai multe biserici şi capele cu structuri şi dimensiuni diferite, care se deosebesc însă şi din punct de vedere al compoziţiei artistice şi al elementelor decorative. Vom vizita în continuare Complexul Mănăstirii Haghartsin ridicat în sec. al XIII-lea, situat într-o zonă izolată de pădure. Ne vom îndrepta apoi spre Dilijan, una dintre cele mai importante staţiuni turistice din Armenia, situată în regiunea Tavus, în interiorul Parcului Naţional Dilijan, unde ne vom caza la Hotel Haghartsin 3* (sau similar).



ZIUA 6 / 10.04.2018: Dilijan – Sevan – Garni – Geghard – Erevan

Mic dejun. Astăzi ne vom îndrepta spre Lacul Sevan, unul dintre cele mai mari lacuri montane din Eurasia, având o suprafaţă de 940 kilometri pătraţi. Vom vizita Mănăstirea Sevan, situată în Peninsula Akhtamar, unde vom avea o privelişte unică dată de culoarea lacului care se schimbă în funcţie de vreme şi de propriile procese misterioase, de la un azur ireal la albastru închis. În continuarea zilei vom vizita Complexul de la Garni, construit de legendarul Rege Tiridat I, în anul 77, fosta reşedinţă a regilor armeni din dinastia Arkashide până în sec. al III-lea. Astăzi complexul adăposteşte unul dintre vechile temple păgâne, greco-roman, încă intact, unicul din perioada precreştină din Armenia, închinat zeului soarelui, Mithra, precum şi ruinele palatului şi a băilor regale, cu frumoase mozaicuri lucrate cu măiestrie în piatră de diferite nuanţe. Urmează apoi vizitarea Mănăstirii Geghard, care datează din sec. XII - XIII, aflată pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, unul dintre centrele spirituale de seamă ale Armeniei, deoarece aici s-a păstrat mult timp “suliţa sfântă” folosită la crucificarea lui Iisus, mutată ulterior în muzeul Catedralei Echmiadzin pe care îl vom vizita în ziua următoare. Plecare spre Erevan unde ne vom caza la Hotel Silachi 3* (sau similar).



ZIUA 7 / 11.04.2018: Erevan – Tbilisi

Mic dejun. Astăzi vom vizita capitala Armeniei, Erevan, unul dintre cele mai vechi oraşe din lume, cu 29 de ani mai vechi decât Roma, leagăn al unei străvechi civilizaţii. Tur panoramic de oraş, care va include centru vechi al Erevanului, Piaţa Republicii, Universitatea de Stat, Parlamentul, Palatul Prezidenţial, Opera, Parcul Memorial al Genocidului, dedicat victimelor din anul 1915 şi Muzeul Genocidului. Vom trece apoi prin Piaţa Centrală de mărfuri pentru a cumpăra produse tipice şi pentru a aprecia varietatea impresionantă a fructelor proaspete şi uscate din această ţară. Vom pleca apoi spre Etchmiadzin, reşedinţa Patriarhiei Armene, cea mai veche catedrală din lume, important complex ortodox, numit de locuitori “Vaticanul Armeniei”. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre frontiera cu Georgia, de unde ne vom continua drumul spre capitală. Ajunşi în Tbilisi, vom participa la o cină cu spectacol folcloric la un restaurant local. Cazare la Hotel Laerton 4* (sau similar).



ZIUA 8 / 12.04.2018: Tbilisi – Sighnaghi – Sheki

Mic dejun. Dimineaţa vom pleca spre regiunea Kakheti, situată în partea de est a Georgiei, recunoscută ca fiind cea mai mare zonă viticolă a ţării, unde vom participa la o degustare de vinuri. Călătoria va continua către Sighnaghi, oraş străvechi cunoscut şi sub denumirea de “oraşul dragostei”, unde străzile pavate cu piatră şi balcoanele clădirilor construite în stilul vechi georgian inspiră la romantism. În cadrul turului panoramic, vom vedea zidurile de apărare ale oraşului, vechea biserică Alzani şi Muzeul de Pictură Niko Pirosmani. Fiind construit la o altitudine de 790 m deasupra nivelului mării, din Sighnaghi vom putea admira contrastul dintre versanţii văii Alazani, cu câmpuri verzi şi crestele semeţe ale masivului Caucazul Mare ce străjuiesc valea. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Lagodekhi, graniţa dintre Georgia şi Azerbaijan pentru formalităţi vamale, după care ne vom îndrepta spre satul Kish pentru a vizita cea mai veche biserică din Caucaz, biserica albaneză Sf. Elisei, despre care se spune că a fost construită în sec. I de către Sf. Elisei. Itinerarul zilei va continua spre Sheki, perla turismului din Azerbaijan, un oraş micuţ, însă deosebit în special datorită aşezării sale pe culmile împădurite ale Munţilor Marelui Caucaz şi a faptului că pe aici trecea vestitul Drum al Mătăsii. Cazare la Hotel Sheki Sarray 4* (sau similar).



ZIUA 9 / 13.04.2018: Sheki – Samaka – Baku

Mic dejun. Tur panoramic în Sheki şi vizitarea palatului de vară Sheki Khan Palace, ridicat în sec. al XVIII-lea de către Hussein Khan, apreciat pentru frescele magnifice şi vitraliile deosebite. Vom pleca în continuare către Samaka pentru a vizita Mausoleul Yeddi Gumbaz, locul unde sunt înmormântaţi membrii familiilor şahilor Shirvani, după care ne vom îndrepta spre Baku pentru cazare la Hotel Central Park 4* (sau similar).



ZIUA 10 / 14.04.2018: Baku – Gobustan – Baku

Mic dejun. Dimineaţa vom porni în turul panoramic al oraşului Baku, care include oraşul vechi Iceri Seher, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, cu clădiri ce prezintă semne ale culturilor shirvani, arabă, otomana, persană şi rusă, Turnul Fecioarei (Maiden Tower), Complexul Shirvanshahs, Aleea Martirilor şi Mausoleul care cinsteşte memoria victimelor atacului Armatei Roşii din anul 1990 şi a eroilor căzuţi în războiul dintre azeri şi armeni, zidurile oraşului care datează din sec. al XII-lea şi Templul Focului, locul unde susţinătorii religiei Zoroastriene venerau focul. Ne vom deplasa în continuare spre Parcul Naţional Gobustan, un muzeu unic în aer liber, care are şi o vedere minunată către Marea Caspică, renumit pentru desenele sale rupestre din perioada neolitică şi care găzduieşte aprox. 4.000 de inscripţii vechi de mai bine de 12.000 ani. Desenele bine conservate înfăţişează populaţii antice care călătoresc pe nave de stuf, bărbaţi care vânează antilope şi tauri sălbatici, femei care dansează, ilustrând în general viaţa şi obiceiurile oamenilor din acea vreme. Întoarcere la Baku pentru cazare.



ZIUA 11 / 15.04.2018: Baku – Bucureşti

Transfer la aeroport pentru zborul companiei Turkish Airlines, TK 333 (13:05 / 15:20) spre Istanbul de unde se pleacă spre spre Bucureşti, cu zborul TK 1045 (19:25 / 20:45).


TARIF: 1340 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 280 EURO

(tarif valabil pentru un grup minim de 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se majorează cu 55 euro/pers.)



TARIFUL INCLUDE:

- transport continental avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Tbilisi şi Baku – Istanbul – Bucureşti cu compania Turkish Airlines

- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti

- 10 nopţi cazare în hoteluri de 4* şi 3*

- mesele menţionate în program: 10 mic dejunuri, 1 dejun tradiţional de Paşte şi 3 cine

- excursie la Lacul Sevan

- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program

- taxele de intrare la următoarele obiective: Muzeul Iosif Vissarionivici Stalin, oraşul săpat în stâncă Uplistsikhe, Templul Garni, Parcul Naţional Gobustan, Complexul Shirvanshahs, Biserica Sfânta Treime

- ghizi locali

- conducător român de grup

- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism
NOU Începând cu anul 2018, agenţia tour-operatoare DAL TRAVEL oferă turiştilor care se înscriu pe circuitele proprii transferuri gratuite la şi de la Aeroportul Henri Coandă – Otopeni, din următoarele localităţi:

• Sibiu, Rm. Vâlcea, Piteşti

• Braşov, Predeal, Sinaia, Câmpina, Ploieşti

• Iaşi, Târgu Frumos, Roman, Bacău, Oneşti, Adjud, Focşani, Buzău, Urziceni

• Constanţa, Medgidia, Cernavodă, Feteşti, Slobozia

- transferurile gratuite se vor rezerva la înscriere, rezervările ulterioare fiind posibile doar în limita locurilor disponibile şi cu minim 21 zile înainte de plecare

- dacă turistul renunţă la transferul de dus, transferul de retur se anulează automat; acesta va putea fi asigurat doar dacă vor mai fi locuri disponibile la acel moment în mijlocul de transport

- prezentarea la transfer se va face cu minim 15 minute înainte de ora de plecare comunicată

- turiştii care beneficiază de acest serviciu, sunt obligaţi să furnizeze un număr de telefon mobil la care să poată fi contactaţi în eventualitatea modificării orei de îmbarcare

- agenţia tour-operatoare Dal Travel nu-şi asumă răspunderea pentru neprezentări, întârzierile la transfer ale turiştilor sau apariţia unor evenimente neprevăzute (blocarea traficului rutier, condiţii meteo nefavorabile, accidente rutiere etc.) care pot duce la întârzierea transferului şi pierderea zborului; în această situaţie, costurile suplimentare generate de un nou bilet de avion sau modificarea celui existent vor fi suportate de către turist

- transferurile sunt asigurate de agenţia tour-operatoare Dal Travel cu mijloace auto din flota proprie (autoturisme pentru 1-4 pasageri) şi/sau cu mijloace auto ale companiilor de transport partenere pe rute regulate de transport pasageri

- dacă agenţia tour-operatoare Dal Travel trebuie să asigure transferuri gratuite pe aceeaşi rută şi din aceleaşi oraşe pentru 2 sau mai multe circuite cu plecare sau sosire în aceeaşi zi, se va organiza un singur transfer pentru toţi pasagerii din circuitele respective, cazuri în care pot apărea timpi de aşteptare mai mari, de până la 3 ore; în astfel de situaţii, turiştii vor fi anunţaţi şi vor trebui să confirme dacă doresc să beneficieze de transfer în condiţiile date, sau nu

- turiştii au obligaţia de a menţine curăţenia în mijlocul de transport pe tot parcursul transferului şi să ţină cont că în mijlocul de transport nu sunt permise fumatul, consumul de băuturi alcoolice şi produse alimentare

- transferurile se asigura în conformitate cu reglementările legale în vigoare cu privire la transportul de persoane şi cu respectarea timpilor de condus ai şoferilor, aceştia făcând pauzele de odihnă impuse de lege în vederea asigurării transportului în condiţii de siguranţă


TARIFUL NU INCLUDE:

- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile continentale: aprox. 240 euro/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)

- taxa de procesare şi obţinere a vizei pentru Azerbaijan: 45 euro/pers.

- taxe de ieşire de pe aeroporturi (dacă se aplică)

- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.

- bacşişuri: 40 usd/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale

- excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii locali, tarifele acestora fiind informative. În funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerii locali

- asigurarea medicală

- asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno)
ACTE NECESARE:

- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei


CONDIŢII DE ÎNSCRIERE:

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans minim de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor

- diferenţa de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării

- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte

- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neintrunirii grupului minim de turişti
OBSERVAŢII:

- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice

- agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure

- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu

- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora

- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic

- pe cursele Turkish Airlines fiecare pasager are dreptul la 40 kg de bagaj de cală, repartizate în 2 bagaje de maxim 20 kg fiecare, însă pe celelalte zboruri continentale, fiecare pasager are dreptul la numai 1 bagaj de cală, cu greutatea max. de 20 kg

- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări

- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale

- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie, asistat de conducătorul de grup

- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program

- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană

- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil

- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile, etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite. Totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente

- aşezarea turiştilor în autocar se face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor

- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta

- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere servicii în interiorul muzeelor, monumentelor etc. Altfel, ghizii români vor oferi explicaţii turiştilor doar în afară obiectivelor turistice. Ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora

- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţii locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL. Tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz un ghid local. În tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate

- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale (indiferent de cauză)

- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri

- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.

- pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizei de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurare medicală, cheltuielile agenţiei

- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi

- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual

- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei

- c/v excursiei poate fi achitata şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți

- prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »








Nr. Reg Com. J40/6232/2000, Cod fiscal RO 13168309, Licenta 1849/2010 ING Bank



Cont bancar: RO95INGB0001008128508910 / LEI; RO44INGB0001008128500710/ EUR





Yüklə 45,34 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©www.genderi.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə