Agrement comercial

Măsuri de combatere a incendiului:

În cazul producerii unui incendiu la bordul unei ambarcaţiuni, cel mai probabil acesta implică motorul ambarcaţiunii sau materiale potenţial combustibile (textile, sintetice, hârtie, plastic etc.).

Dotarea cu stingătoare de incendiu adecvate şi un anumit număr de pături pături ignifuge (în funcţie de mărimea ambarcaţiunii) specializate pentru înăbuşirea focului este o măsură adecvată de luptă contra incendiilor.

Stingătoarele portabile constituie prima linie de apărare împotriva focului. Majoritatea incendiilor au un început de mică amploare iar o acţiune promptă şi hotărâtă cu un stingător sau mai multe în paralel poate pune rapid capăt unei situaţii care ar deveni altfel foarte periculoasă.

Stingătorul este un aparat de stingere acţionat manual, care conţine o substanţă stingătoare (apă, spumă, pulbere, CO₂), ce poate fi refulată şi dirijată asupra unui focar de ardere, sub efectul presiunii unui gaz (Azot sau CO₂).

Persoanele de la bordul ambarcaţiunilor trebuie să primească instrucţiuni clare referitoare la utilizarea diverselor tipuri de stingătoare şi să participe la demonstraţii practice, prin descărcarea prin rotaţie a unor stingătoare, în scopul dobândirii de experienţă şi încredere în sine şi în aparatul respectiv. Fiecare stingător trebuie marcat corespunzător printr-o etichetă dintr-un material durabil şi care să cuprindă următoarele informaţii: numele fabricantului, pictograme cu clasele de foc pentru care este recomandat, text şi pictograme cu indicaţii de utilizare, tipul şi cantitatea de agent de stingere, termen de utilizare, detalii referitoare la autorizare.

3.4 Măsuri necesare de acordare a primului ajutor medical

Primul ajutor trebuie acordat imediat pentru :

• 
  restabilirea respiraţiei şi activităţii inimii;
  
• 
  controlarea hemoragiei;
  
• 
  îndepărtarea efectelor intoxicării;
  
• 
  prevenirea eventualelor leziuni sau afecţiuni pe care le poate suporta ulterior
  

pacientul.

O diagnosticare rapidă şi corectă a stării pacientului trebuie efectuată imediat, la locul producerii accidentului, pentru a putea determina tipul şi gravitatea traumei. Deoarece fiecare secundă poate conta, trebuie îndepărtate numai articolele de îmbrăcăminte care pot împiedica acordarea primului ajutor.

Trebuie, de asemenea, verificat pulsul pacientului. Dacă nu poate fi simţit la încheietura mâinii, trebuie încercat la carotidă, pe partea laterală a gâtului.

Dacă pulsul nu se simte nici la carotidă, se va efectua masaj cardiac şi respiraţie artificială. Dacă pacientul are pulsul slab şi rapid, pielea este palidă, rece şi posibil umedă, iar respiraţia este neregulată, atunci este în stare de şoc şi trebuie să se intervină corespunzător. Şocul poate constitui un real pericol pentru viaţa pacientului, iar prevenirea lui reprezintă unul din principalele scopuri ale primului ajutor.

Pacientul trebuie menţinut într - o poziţie care descoperă cel mai bine rana. De obicei, poziţia recomandată este întins la orizontală, deoarece ajută la creşterea debitului fluxului sanguin către cap. De asemenea, trebuie examinată respiraţia pacientului şi verificat dacă există o posibilă hemoragie. Dacă victima nu respiră, procedaţi imediat la respiraţia artificială gură la gură sau gură la nas.

Hemoragiile puternice trebuie să fie controlate şi oprite.

În timpul intervenţiei, daca este conştient, pacientul trebuie încurajat, asigurându- l că i se va acorda tot ajutorul posibil. Persoana care acordă primul ajutor trebuie să afle de la pacient care sunt locurile dureroase. Victima va fi întinsă la orizontală şi mişcată numai atunci când este absolut necesar. Trebuie observată starea generală a acesteia, inclusiv orice semn sau simptom care pot indica o rană sau o afecţiune anume.

Pacientul nu trebuie să fie mişcat dacă se bănuiesc leziuni la gât sau la coloana vertebrală. În cazul fracturilor, acestea trebuie să fie imobilizate cu ajutorul atelelor, înainte ca pacientul să fie mişcat.

Rănile şi majoritatea arsurilor trebuie să fie pansate pentru a preveni infectarea lor.

Odata ce au fost luate măsurile necesare pentru stabilizarea stării pacientului, acesta trebuie examinat amănunţit pentru a descoperi alte eventuale leziuni.

Victima trebuie învelită pentru a preveni scăderea temperaturii corpului.

Dacă este necesar, protejaţi pacientul de contactul cu căldura prea puternică.

În nici un caz nu se va administra alcool.

Nu subestimaţi şi nu consideraţi ca fiind minore următoarele situaţii :

• 
  inconştienţa;
  
• 
  simptome de hemoragie internă;
  
• 
  răni provocate de obiecte ascuţite (ex. înjunghieri);
  
• 
  leziuni în zona articulaţiilor;
  
• 
  posibile fracturi;
  
• 
  leziuni ale ochilor.
  

Nu declaraţi victima ca fiind decedată decât dacă mai multe persoane constată următoarele:

• 
  pacientul nu mai are puls şi nu se aude nici un zgomot când vă apropiaţi urechea de pieptul pacientului;
  
• 
  respiraţia este oprită;
  
• 
  ochii sunt opaci;
  
• 
  are loc o răcire progresiva a corpului (acest simptom poate să nu se producă dacă temperatura aerului este apropriată de cea a corpului omenesc).
  

Transportul accidentaţilor

Este unul din paşii acordării primului ajutor, de o importanţă hotărâtoare pentru viaţa victimei. Un transport intempestiv sau incorect efectuat, poate agrava leziunile preexistente favorizând instalarea morţii, înainte de a fi acordat primul ajutor medical calificat.

Condiţile pe care trebuie să le îndeplinească un transport corect sunt următoarele:

• 
  să fie efectuat numai după ce s-au luat primele măsuri privind:
  
  • 
    evaluarea şi restabilirea funcţiilor vitale;
    
  • 
    inventarierea leziunilor;
    
  • 
    asigurarea hemostazei provizorii sau definitive;
    
  • 
    imobilizarea provizorie a segmentelor fracturate;
    
  • 
    acoperirea plăgilor cu material curat( pe cât posibil, steril);
    
  • 
    calmarea durerii, atunci când se dispune d eo trusă de prim ajutor;
    
• 
  asigurarea unui număr suficient de persoane care să poată face o încărcare a bolnavului pe targă, în condiţii corespunzătoare;
  
• 
  să fie rapid, dar prudent, să evite variaţiile d eviteză şi frânările brusce care pot determina complicaţii;
  
• 
  să asigure o poziţie corectă în funcţie de starea anatomică şi fiziologică a bolnavului şi care să permită acordarea ajutorului medical în timpul transportului,
  
• 
  victima să fie acoperită;
  
• 
  pe tot timpul transportului , victima să fie supravegheată;
  
• 
  victima să fie transportată la unitatea sanitară care poate să acorde asistenţă medicală specializată, în funcţie de afecţiunile acesteia.
  

Trusa de prim ajutor medical

Aceasta va conţine, dar nu se va limita la: faşă de tifon de 8 cm. lăţime, comprese sterile, bandaje, leucoplast, bandaj elastic, foarfece, tampoane sterile, vată, aspirine, calmante forte, algocalmin, paracetamol, termometru, soluţie de iod, ace de siguranţă, pensă fără dinţi, apă oxigenată, săpun, lanternă, antihistaminic pentru reacţii alergice etc.

Primul ajutor in cazul unei victime aproape înecate, constă in administrarea de oxigen la nivel pulmonar, fara a agrava o potenţială leziune de coloană cervicală. Dacă victima nu respiră, se va începe imediat respiraţia gură-la-gură. Aceasta include şi respiratia gură la gură efectuată în apă - în timpul deplasării către mal a victimei se va asigura ventilaţia la fiecare 5 secunde. În cazul în care căile respiratorii sunt obstrucţionate, se va efectua manevra Heimlich pentru dezobstrucţie, prin plasarea degetelor în formă de pumn la nivelul stomacului victimei şi crearea unei presiuni la nivel abdominal. Manevra se efectuează până la dezobstrucţia căilor aeriene - compresiile toracice sunt dificil de efectuat în apă în cazul în care nu există o suprafaţă plană. Odată ajunşi la mal, se va reevalua respiraţia şi circulaţia pacientului (pulsul şi ritmul cardiac). In cazul în care pacientul prezintă respiraţie şi circulaţie normale fără a exista suspiciune de leziune a coloanei cervicale, se va plasa pacientul în poziţie de siguranţă (întins pe burtă, braţele întinse la nivelul umerilor şi îndoite, capul într-o parte şi piciorul de aceeaşi parte îndoit în unghi drept de la nivelul bazinului) pentru a menţine căile aeriene libere şi a asigura drenajul apei înghiţite. Dacă pacientul nu respiră, se va începe resuscitarea cardio-pulmonară (respiraţie gură la gură şi compresii toracice) până la sosirea ambulanţei sau până persoana începe să respire. Prevenirea hipotermiei prin îndepărtarea hainelor ude şi învelirea în pături calde şi supravegherea pacientului până la sosirea personalului medical autorizat.

Şocul

Şocul care poate apare în urma producerii unui accident, este rezultatul dereglării funcţiilor vitale ale diferitelor organe ale corpului datorită unei proaste circulaţii a sângelui sau a lipsei de oxigen.

Şocul urmează de obicei rănirilor grave cum sunt arsurile, rănile provocate în urma unui impact puternic cu corpuri dure (în special la piept şi abdomen), fracturilor sau altor răni care provoacă dureri puternice. Pierderea unei mari cantităţi de sânge, precum şi reacţiile alergice, intoxicaţia cu droguri, medicamente, gaze sau alte substanţe chimice, intoxicaţia cu alcool şi ulcerul perforat duce, de asemenea, la apariţia stării de şoc. Şocul poate urma şi unor boli grave ca infecţiile, crizele şi atacurile de cord.

În unele cazuri, răspunsul emoţional la vederea unor răni uşoare sau chiar la vederea unei cantităţi mici de sânge poate fi atât de puternic încât persoanele respective se simt slăbite, au stări de ameţeală şi pot leşina. Această reacţie constituie o formă uşoară de şoc care nu este gravă şi care dispare repede dacă pacientul va sta la orizontală.

Stările de şoc severe constituie o reală ameninţare pentru viaţa pacientului.

Semnele şi simptomele şocului sunt:

• 
  Paliditatea - pielea este palidă, rece, şi deseori umedă; ulterior, pielea capătă o culoare
  

cenuşiu-albăstrie; dacă pacientul are pielea închisă la culoare, se va examina culoarea unghiilor;

• 
  Respiraţie sacadată şi superficială; un alt simptom este şi acela de respiraţie
  

neregulată şi adâncă;

• 
  Senzaţie de sete, greaţă şi vomă; aceste simptome se întâlnesc cel mai des în cazul
  

pacienţilor cu leziuni hemoragice, aflaţi în stare de şoc;

• 
  Puls slab si rapid; de obicei, rata pulsului este peste 100;
  
• 
  Stare de nelinişte, excitaţie şi anxietate; aceste simptome apar la început iar ulterior, se declanşează starea de inconştienţă; în această ultimă fază, pupilele sunt dilatate.
  

Deşi este posibil ca aceste simptome să nu fie evidente, persoanele care au suferit răni grave vor fi tratate în vederea prevenirii declanşării stării de şoc.

Măsuri de prim ajutor:

• 
  Eliminati cauzele producerii şocului; aceasta implică controlarea hemoragiei, reglarea
  

respiraţiei, şi îndepărtarea durerii;

• 
  Aşezaţi pacientul la orizontală; picioarele victimei se vor ridica cu aprox. 30 cm.
  

pentru a îmbunătăţi circulaţia sângelui către inimă şi cap; acest lucru nu se va face dacă pacientul a suferit răni la cap, pelvis, şira spinării sau piept sau există dificultăţi în respiraţie;

• 
  Ţineţi victima la căldură, dar nu într-o atmosferă încinsă; prea multă căldură duce la
  

creşterea temperaturii corpului şi determină creşterea debitului fluxului sanguin de la organele vitale către zonele periferice ale corpului;

• 
  Administrarea substanţelor lichide; acestea nu se vor administra pe cale orală dacă
  

pacientul este inconştient, are stări de somnolenţă, convulsii sau va suferi o intervenţie chirurgicală; de asemenea, nu se vor administra substanţe lichide dacă există răni ale abdomenului sau leziuni cerebrale; dacă nu este vorba de nici una din situaţiile de mai sus, daţi pacientului o soluţie de sare pe cale orală(o jumătate de pahar la fiecare 15 minute); nu se va administra niciodată alcool; administrarea pe cale intravenoasă a substanţelor lichide este de preferat în tratarea şocului, dacă există o persoană competentă să facă acest lucru; se va administra intravenos soluţie de Dextran ( 60 g/litru) şi clorură de sodiu (9 g/litru).

Hemoragiile

Corpul omenesc conţine aprox. 5 litri de sânge. Un adult sănătos poate pierde până la jumătate din această cantitate de sânge, fără a suferi afecţiuni grave, dar pierderea a mai mult de jumătate din cantitatea de sânge, poate constitui o ameninţare pentru viaţă.

Hemoragia vaselor mari de sânge ale braţelor, gâtului şi ale coapselor poate duce la pierderea unei mari cantităţi de sânge într-un timp scurt, iar victima poate muri în câteva minute. Prin urmare, hemoragiile trebuie oprite imediat, pentru a preveni o pierdere excesivă de sânge.

Semnele şi simptomele unei pierderi prea mari de sânge sunt: slăbiciune fizică sau leşin, ameţeală, paliditate, piele umedă şi lipicioasă, senzaţie de greaţă, sete, puls rapid, slab şi neregulat, respiraţie sacadată, pupile dilatate, ţiuit în urechi, stare de nelinişte şi teamă. Pacientul îşi poate pierde cunoştinţa şi i se poate opri respiraţia. Numărul şi intensitatea reacţiilor diferă în funcţie de cantitatea de sânge pierdută şi de zona afectată.

Odată ce a fost oprită hemoragia, pacientul se va aşeza într-o poziţie recuperatorie, încurajându-l să stea liniştit.

În cazul în care se bănuiesc răni interne, nu se vor administra substanţe lichide pe cale orală.

Controlul hemoragiei

Hemoragia poate fi controlată prin aplicarea presiunii directe, ridicarea zonelor afectate şi exercitarea de presiune în punctele de presiune.

Garoul se va aplica numai în cazul în care orice altă metodă folosită pentru a opri hemoragia nu a dat rezultate.

Presiune directă

Cea mai simplă metodă de a controla hemoragiile constă în a aplica un pansament peste rană şi a apăsa direct cu palma pe pansament. Este indicat a se utiliza un pansament steril sau cea mai curată cârpă pe care o aveţi la dispoziţie. În cazul în care nu aveţi la îndemână un pansament sau o cârpă, folosiţi mâna goală, până când puteţi face rost de un pansament adecvat.

Dacă pansamentul se îmbibă cu sânge, se va aplica un nou pansament peste primul, exercitând în continuare presiune asupra rănii. Nu se va îndepărta primul pansament deoarece se poate întrerupe procesul de coagulare a sângelui.

Se va aplica apoi un bandaj peste pansament pentru a-l fixa. Bandajul se va lega strâns, pentru a exercita o presiune suplimentară.

Nu împiedicaţi circulaţia sângelui. Pulsul trebuie să se simtă în apropierea zonelor afectate, chiar dacă sunt situate la distanţă faţă de inimă. Dacă bandajul a fost aplicat corect, nu se va schimba pentru cel putin 24 ore. Dacă pansamentul nu este îmbibat cu sânge şi circulaţia

sângelui sub bandaj este bună, nu se va schimba pansamentul pentru mai multe zile.

Ridicarea părţilor afectate ale corpului

În cazul în care s-au produs leziuni urmate de hemoragie în zona capului sau la extremităţi, se vor ridica părţile afectate, acest fapt ducând la diminuarea debitului sanguin către zonele afectate, datorită micşorării presiunii sângelui. După ridicarea zonelor afectate, acestea se vor pansa şi apoi bandaja, aplicându-se presiunea directă.

Punctele de presiune

În cazul în care presiunea directă şi ridicarea părţilor afectate nu sunt eficiente, se va exercita presiune directă pe arterele care alimentează zona respectivă cu sânge. Deoarece această metodă reduce circulaţia sângelui către zona afectată de sub punctul de presiune, se va aplica numai când este absolut necesar şi numai până când hemoragia s-a diminuat.

Garoul

Garoul se va aplica pentru controlul hemoragiei, numai atunci când celelalte metode nu au fost eficiente. Spre deosebire de presiunea directă, garoul întrerupe circulaţia sângelui sub punctul unde a fost aplicat. Lipsa de oxigen şi sânge afectează ţesuturile, ceea ce poate duce ulterior la amputarea membrului. Slăbirea periodică a garoului duce la pierderea de sânge şi riscul apariţiei stării de şoc. Dacă garoul este prea strâns legat sau prea îngust, va produce leziuni ale muşchilor, nervilor şi a vaselor de sânge; dacă este prea slab strâns nu va putea controla suficient cantitatea de sânge pierdută.

Fracturile

O fractură este o ruptură a osului. Osul poate fi rupt în două sau mai multe părţi sau poate suferi o fisură longitudinală. Fracturile se numesc închise, atunci când pielea nu este spartă de os şi deschise, atunci când osul produce o rană vizibilă la exterior.

Manevrarea necorespunzătoare a pacientului poate transforma o fractură simplă într-una compusă care, datorită hemoragiei provocate, duce la starea de şoc, în special în cazul în care este vorba de o fractură a oaselor mari.

Indiciile şi simptomele care indică o posibilă fractură sunt:

• 
  Corpul sau numai membrele au intrat în contact cu obiecte dure;
  
• 
  Victima sau alte persoane au auzit ruptura osului;
  
• 
  Durere intensă, în special la apăsare sau mişcare;
  
• 
  Distorsiune - comparaţi membrul sănătos cu cel accidentat, pentru a vedea dacă acesta
  

din urmă este inflamat, îndoit, răsucit sau mai scurt;

• 
  Neregularitate - capetele osului rupt se pot vedea în cazul unei fracturi deschise sau se
  

pot simţi sub piele, în cazul unei fracturi închise;

• 
  Neputinţa de folosi membrul afectat - victima se poate afla în situaţia de a nu mai
  

putea folosi zona corpului accidentată. Poate avea dureri puternice dacă incercaţi să o mişcaţi. Urmăriţi mimica feţei în această situaţie. În cazul în care capetele osului rupt rămân îmbinate, pacientul se poate mişca dar va simţi, de asemenea, durere.

• 
  Umflarea zonei afectate - zona poate fi inflamată şi vânată, fapt care de obicei se
  

datorează unor hemoragii interne. Inflamarea zonei are loc imediat, iar colorarea pielii se produce ulterior.

Pacientul nu trebuie mişcat decât numai dacă există pericolul producerii unor noi accidente. În caz contrar, primul lucru care trebuie făcut este oprirea hemoragiei şi imobilizarea fracturii cu atele.

Pentru imobilizarea fracturilor se vor utiliza atele pneumatice, care sunt foarte indicate, dar care nu sunt eficiente în cazul fracturilor situate mult deasupra genunchilor sau cotului, deoarece nu asigură o suficientă imobilizare. Atela se va aplica în zona fracturii şi se va umfla cu gura. Sunt contraindicate alte metode de umflare a atelelor, deoarece acestea pot deveni prea rigide, dure, împiedicând astfel circulaţia sângelui. Atelele pneumatice se pot monta peste rana pansată.

Atelele sunt confecţionate din plastic transparent, ceea ce permite ca orice sângerare să poată fi observată.

Pentru a asigura o bună imobilizare a fracturii, atelele trebuie să fie suficient de lungi pentru a acoperi zona afectată şi a se extinde deasupra încheieturii osului fracturat.

Atelele pneumatice se folosesc atât pe navă cât şi la transportarea victimei la spital . Nu vor fi aplicate mai mult de câteva ore. După această perioadă se vor utiliza alte metode de imobilizare.

Imobilizaţi membrul afectat în poziţia în care l-aţi găsit, dacă acest lucru este posibil. Dacă este necesar a se mişca partea afectată pentru a îmbunătăţi circulaţia sângelui sau din alte motive, întâi trageţi cu grijă de membrul afectat şi îndepartaţi-l de corp.

3.5 Măsuri în caz de poluare accidentală

În caz de deversare accidentală de reziduuri petroliere sub orice formă sau a amestecurilor acestor reziduuri cu apă, sau în caz de ameninţare cu o astfel de deversare, conducătorul ambarcaţiunii trebuie să anunţe fără întârziere căpitănia de port cea mai apropiată, indicând cât mai exact posibil, locul unde a avut loc deversarea precum şi natura deversării.

Reţeaua de căi navigabile este deschisă navigaţiei pentru toţi operatorii şi persoanele care îndepolinesc cerinţele legale în materie. Pentru a putea fi utilizată în mod durabil, trebuie să avem grijă de ea.

Regulile cu privire la prevenirea poluării mediului înconjurător prin activitatea de navigaţie se referă la riscurile majore pentru sănătate pe care le poate crea poluarea apelor navigabile cu ape reziduale, gunoi şi hidrocarburi, reguli care în mare parte se aplică şi ambarcaţiunilor de agreement.

Vor trebui luate toate măsurile de prevenire a poluării încă din timpul construcţiei ambarcaţiunii precum şi pe timpul exploatării acesteia, conform reglementărilor legale în materie.

Reducerea poluării cu ape de santină

Uleiul, combustibilul, lichidul de răcire şi de transmisie sunt câteva exemple de surse de poluare care afectează mediul acvatic, în cazul în care sunt deversate peste bord. Deversarea acestora peste bord, se face în mod uzual cu pompe de santină automate.

Substanţele pentru curăţirea santinei, chiar şi cele biodegradabile, transformă reziduurile grosiere în picături mici, mai puţin vizibile. Lavetele absorbante pentru curăţirea santinei sunt foarte utile, deoarece acestea sunt concepute pentru a absorbi produsele petroliere şi a respinge apa.

Câteva măsuri pentru a reduce la mimimum poluarea cu ape de santină:

• 
  Opriţi pompele automate de santină şi utilizaţi-le doar atunci când este necesar şi
  

când santina conţine doar apă; şi

• 
  Utilizaţi prosoape şi lavete pentru a absoarbe uleiurile, combustibilul şi lichidul de
  

racire şi de transmisie. După utilizare depozitaţi prosoapele şi lavetele în containerele special pentru deşeuri.